După cum bine știți, începând cu data de 11.08.2023, mai multe structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au postat/publicat anunțuri prin care au scos diverse posturi la concurs în vederea încadrării prin trecerea agenților de poliție în rândul ofițerilor. Prima perioadă de înscriere în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-a finalizat în data de 25.08.2023, ora 16:00.
Candidaţii pentru care a fost emis un aviz psihologic (apt/inapt), aflat în perioada de valabilitate de 6 luni, ca urmare a evaluării psihologice pe care au susţinut-o pentru acelaşi scop, respectiv în cadrul altor proceduri de concurs, prin modalitatea trecerii în corpul ofițerilor de poliție, a agenților de poliție care îndeplinesc condițiile legale, nu pot participa la o nouă evaluare, potrivit prevederilor incidente.
Pentru toate posturile scoase la concurs în această perioadă, testarea psihologică s-a stabilit de conducerea MAI să se facă la București cu reprezentanții Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne.
Lista cu programările la testarea psihologică ar fi trebuit postată pe pagina fiecărei unități/subunități în timp util pentru ca toți candidații să se poată prezenta la această testare.
Până aici nimic anormal, doar că mai mulți candidați care s-au înscris până în data de 25.08.2023, au fost sunați tot în data de 25.08.2023, după ora 16:00, de colegii de la Resurse Umane și anunțați că în data de 26.08.2023, ora 08:00 trebuie să se prezinte la București pentru a susține testarea psihologică.
Pe nimeni nu a interesat că majoritatea polițiștilor nu lucrează doar în programul orar 08:00 – 16:00, ci sunt programați de la sfârșitul lunii pentru luna următoare în schimburi/ture și nu poți să lipsești de la serviciu așa cum vrei tu, pentru că această testare psihologică se consideră că o susții în interes personal și nu în legătură cu serviciul și poate ai șefi care nu sunt chiar așa de înțelegători cu toți subordonații.
Nu i-a interesat nici că nu toți polițiștii au autoturisme și unii vin cu alte mijloace de transport în comun (tren/autocar/etc) și le-ar fi imposibil să se prezinte la o asfel de testare dacă el află cu 12 ore înainte.
Bineînțeles că noi știm că nu colegii de la Resurse Umane au făcut programările, ci lor doar li s-a transmis să anunțe colegii.
Prin aceste metode, se demonstrează încă o dată că ,,mai marii noștri” nu dau doi bani pe agentul de poliție și pentru unii, agentul de poliție este doar o ,,unealtă”.
In viitor, rugăm persoanele desemnate cu programarea candidaților la testarea psihologică să țină cont că pentru a se putea prezenta toți candidații, trebuie sa treacă cel puțin 3 zile între data publicării anunțului și data susținerii testării. Aberant este și faptul ca tocmai cei care te programează la testare după o zi pe alta, înainte de susținerea testării te întreabă dacă din motive obiective este cineva care nu poate susține aceasta testare, dar candidatul nu poate să spună că este obosit pentru că a fost programat din scurt și că a condus toată noaptea, sau că a venit cu trenul și a făcut 8 ore și nu a putut sa-și caute cazare cu o zi înainte, pentru că dacă ar spune așa ceva în mod cert l-ar chema în alta zi și tot pe banii lui.
Desigur, o astfel de programe de pe zi pe alta ar fi avut o justificare care în aceasta perioada specialiștii psihologi au Centrul de Psihosociologie al M.A.I. ar fi fost extrem se încărcați pe fondul unor examene de tip sursa externa sau admiteri la școlile ministerului, însă din datele pe care le avem, în aceasta perioada nu mai exista programate alte examene decât acestea.
Nimeni nu cunoaște adevarul absolut și nu este rușine în a întreba, dar pentru a face acest lucru trebuie să ai puterea să recunoști că nu le ști pe toate.
Domnule ministru, în contextul incidentelor regretabile petrecute în România în ultima perioadă, ați ieșit public și ați declarat că în anumite unități/subunități din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, veți face o resetare/reorganizare totală. Pe această cale, vrem să vă aducem la cunoștință că această reorganizare trebuie făcută în toate structurile din subordinea dumneavoastră și cât mai urgent posibil, pentru că altfel nu se va întâmpla nimic notoriu și va fi doar o etapă prin care ați trecut, fără însă a lăsa în urmă lucruri memorabile.
În final nu putem spune decât să le fie rușine celor care au gândit în acest fel și rugăm toți colegii care nu au putut să ajungă la București pentru a susține testarea psihologică să ne informeze pentru a putea sesiza conducerea MAI în vederea reprogramării într-un timp util.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL
Un comentariu
Agentul este un subofițer și are rolul lui strict determinat, la baza structurii organizației. Peste agent/subofițer sunt ofițerii, care au rolul de a conduce agenții/subofițerii. Dacă agentul face 6 luni de școală iar ofițerul 3-4 ani de ACADEMIE, ce pretenții poți avea de la un agent cu 6 luni de Câmpina, ca atunci când îl faci ofițer peste noapte, la apelul bocancilor, să gândească și să acționeze ca un ofițer. Nu discut decât la general, excepții sunt și aici. Asta este marea voastră problemă, prea mulți agenți, fără școală adevărată, au ajuns ofițeri dar gândesc tot ca agenții/subofițerii. Și nu fac niciun efort să evolueze. Nu jignesc agenții, au rolul lor bine definit și am toată stima pentru ce fac. Dar și câți au ajuns comisari șefi, cu facultăți fără să dea pe la cursuri, știți și voi.