Care este soarta Poliției Judiciare?!
Ministerului Afacerilor Interne, de la începutul acestui an, am susținut majorarea sporului de solicitare neuropsihică pentru polițiștii cu calitate de organ de cercetare penală, de la cuantumul actual de 10%, până la maximul prevăzut de lege de 25%. (VEZI COMUNICAT)
Fundamentarea propunerii organizației noastre sindicale nu s-a oprit doar la politistii cu calitate de organ de cercetare penală, ci dimpotrivă, a mers mai departe și către alte categorii de personal vizate de acordarea sporului de solicitare neuropsihică, aici vorbim de polițiștii din cadrul structurilor de Actiuni Speciale (mascații), colegii din cadrul structurilor criminalistice, ambele categorii având cuantumul sporului în acest moment la 10%, cât și polițistii, politistii de frontieră și cei cu atribuții pe linie de ordine și siguranță publică ce beneficiază (o parte) sau ar trebui să primească sporul referitor la activități de pază, supraveghere si/sau escortare, spor aflat momentan la valoarea de 5%.
La momentul întânirii de la M.A.I. (14.01.2021), această propunere a fost încadrată, ca și rezolvare într-un orizont de timp mediu, după propunerea pe care am transmis-o urmând ca reprezentanții directiilor de specialitate din minister să se consulte cu inspectoratele generale și celelalte ministere care trebuie să își dea avizul pe această majorare.
Impactul estimat ar fi de aproximativ 100 mil. lei, pentru aproximativ 32000 politisti, adică un sfert din efectivele Ministerului Afacerilor Interne, reprezentând, în medie, o crestere netă a veniturilor pentru aceste categorii de personal de aproximativ 150-300 lei/lucrător.
Iată că, într-un final, propunerea noastră prinde contur, iar reprezentanții M.A.I. se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveste majorarea acestui spor, din ultimele discuții pe care conducerea SIDEPOL le-a avut cu factorii decizionali din minister indicând clar acest aspect, mai rămâne doar să vedem cât de repede se va mișca Inspectoratul General al Poliției Române în ceea ce privește fundamentarea majorării sporului pus în discuție, în contextul în care principalii beneficiari vor fi polițiștii aflați în subordinea acestei arme, existând deja structuri în cadrul I.G.P.R., care beneficiază de sporul de solicitare neuropsihică la nivelul de 20%, aici vorbim desigur de lucrătorii structurilor de combatere a criminalității organizate.
Există mai multe ipoteze de lucru la nivelul I.G.P.R. în ceea ce priveste majorarea, existând voci în conducerea acestei unități care încearcă să minimizeze importanța lucrătorilor de poliție judiciară și prin urmare să încerce blocarea majorării sporului, pe motiv că munca depusă de lucrătorii judiciariști din structurile Poliției Române nu se ridică la nivelul de complexitate al lucrătorilor de crimă organizată.
NIMIC MAI FALS!!!!!! Există mii de polițisti care sunt delegati, de către procurori DNA/DIICOT să lucreze în dosare complexe, există în mod clar un volum incomensurabil mai mare de dosare penale instrumentate de colegii din structurile poliției judiciare, acest tip de muncă nefiind neapărat nevoie să fie cuantificată doar pe verticală, ci si pe orizontală, si implicit, recunoscută importanța acestei categorii de personal, practic, alături de polițiștii din cadrul structurilor de ordine și siguranță publică, JUDICIARUL reprezintă coloana vertebrală a Poliției Române!
În altă ordine de idei, nu trebuie să omitem faptul că lipsa de personal din aceste structuri, volumul mare de muncă și importanța prezenței politistilor cu calitate de organ de cercetare penală la spete începând de la cele mai banale, până la cele mai complexe, implică efectuarea de ore suplimentare, ore lucrate peste program, ore neplătite sau nerecuperate, fapt pentru care, în vederea eficientizării activității si recunoasterii meritelor colegilor, trebuie reimplementată modalitatea introdusă în 2017 și ulterior eliminată, de plată a PERMANENȚEI!
Reprezentanții SIDEPOL au purtat discuții la nivelul conducerii I.G.P.R., discuții în urma cărora am primit GARANȚIA că fundamentarea majorării sporului de solicitare neuropsihică, așa cum am solicitat si ministerul a achiesat, se va face obiectiv, în cel mai scurt timp urmând să trimită documentația către conducerea M.A.I. în vederea punerii în aplicare a dreptului, însă, cel mai probabil, începând cu luna ianuarie a anului 2022.
Vom continua demersurile pentru reprezentarea drepturilor și intereselor angajaților M.A.I. și vă vom ține la curent cu toate informațiile pe acest subiect și nu numai. Dacă aveți de transmis propuneri, o puteți face la adresa de e-mail: sidepol@sindicatulpolitistilor.ro
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL