Conducerea SIDEPOL merge în unitățile de poliție din țară
Începând cu data de 11.10.2023, mai mulți membri din Biroul Executiv Central SIDEPOL, vor da startul unui tur al țării, pentru a merge prin unitățile de poliție, unde dorim să discutăm cu membrii organizației și nu numai, pentru a vedea condițiile de lucru, pentru a le cunoaște și mai profund problemele profesionale cu care se confruntă, pentru ca mai apoi, să putem transmite către factorii decizionali din cadrul Poliției Române și Ministerului Afacerilor Interne probleme și soluțiile identificate.
Așadar, miercuri, 11 octombrie 2023, vom avea 2 delegații, formate din președintele organizației, Gabriel Gîrniță și vicepreședintele Sidepol, Geo Telejman, care se vor deplasa pe raza județul Călărași, iar Prim-vicepreședintele Sidepol-Cristian Glodean, împreună cu președintele Sidepol Ilfov-Carmen Bucura, vor fi alături de colegii din cadrul I.P.J. IALOMIȚA.
Joi și vineri (12 și 13 octombrie 2023), vom avea o deplasare puțin mai lungă pe raza județului VRANCEA, deplasare la care va participa președintele organizației- Gabriel Gîrniță, împreună cu președintele executiv- Bogdan Giuroiu, Prim-vicepreședintele Georgian Hudiță, cât și colegi din cadrul conducerii filialei Sidepol Vrancea.
Așteptăm toți colegi interesați să ne contacteze, pentru ca delegațiile mentionate mai sus să meargă acolo unde sunt cu adevărat probleme, fiind foarte importantă comunicarea ”la firul ierbii”, comunicare în urma căreia vom putea stabili anumiți pași pe care trebuie să îi facem în perioada imediat următoare, pentru a începe să soluționăm din lista lungă de revendicări pe care o au polițiștii, în așteptare, de câțiva ani buni.
Vor continua și alte deplasări similare, ale conducerii organizației în teritoriu, în perioada imediat următoare având pe listă județele: Mehedinți, Gorj, Brăila, Galați, Cluj, Timis, Bihor, Arad, Satu-Mare, dar vă vom anunța în timp util despre acestea.
Organizația noastră sindicală este constituită încă din anul 2015, fiind afiliați, la nivel național, la FEDERAȚIA SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA (F.S.D.R.), respectiv CONFEDERAȚIA SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA (C.S.D.R.), organizație reprezentativă la nivel național și cu membrii desemnați în comisiile de dialog social de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finantelor, Ministerul Dezvoltării, iar pe plan european suntem afiliați cu sindicatul Sidepol la EUROCOP (Confederația Europeană a Polițiștilor), putând duce în acest fel, problemele polițiștilor la cel mai înalt nivel de discuție, atât la nivel național, cât și european.
Colegii care doresc să ne sprijine în activitate, fie ca și reprezentanți teritoriali sau poate doar ca membri, o pot face completând datele la următorul link: VREAU ÎN ECHIPA SIDEPOL.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL