Guvernul va aproba azi noua uniformă a polițiștilor!
de legitimare pentru polițiști.
Astfel, cel puțin în teorie, după ani de zile în care proiectul de schimbare a uniformei a făcut tur-retur de la D.G.L la arme, de la arme la D.G.L., de la D.G.L. la ministru, de la ministru la ministerele avizatoare, de la ministerele avizatoare la Guvern și invers, azi a ajuns pe masa prim-ministrului. Sperăm că va fi aprobat acest proiect, iar odată publicată hotărârea de Guvern în Monitorul Oficial, armele polițienești, respectiv D.G.L. din M.A.I. să dispună cât mai repede finalizarea modelului uniformei pe fiecare categorie de armă și specialitate în parte, pentru a fi prezentat polițiștilor.
Precizăm că, în conformitate cu proiectul de O.M.A.I. inițiat de D.G.L. privind portul și compunerea uniformei, modelul noilor articole de echipare va fi stabilit de fiecare armă în parte: I.G.P.R., I.G.P.F, etc. De aceea, odată aprobată această nouă hotărâre de Guvern care va schimba, sperăm noi în bine, actuala uniformă, inspectoratele generale și D.G.L. vor trebui să prezinte noul model de uniformă.
Am fost activi pe marginea acestui subiect urmărind îndeaproape orice schimbare și intenție referitoare la uniforma polițiștilor, fiind implicați direct prin realizarea de propuneri, solicitări, observații și memorii: Comunicat 1 Comunicat 2 Comunicat 3 Comunicat 4 Comunicat 5 Comunicat 6 Comunicat 7 Comunicat 8 Comunicat 9 Comunicat 10 Comunicat 11 Comunicat 12 Comunicat 13 Comunicat 14 Comunicat 15 Comunicat 16 Comunicat 17
Ne dorim ca acesta să fie ultimul comunicat referitor la procesul de adoptare a proiectului de H.G. privind modificarea H.G. 1061/2002, iar începând de acum să ne îndreptăm atenția și eforturile spre modelul noilor uniforme și specificațiilor tehnice întocmite de structurile M.A.I. Această schimbare este mai mult decât normală, iar ea trebuia să se facă încă de acum mai bine 10 ani, când majoritatea forțelor de poliție din Europa începeau modernizarea echipamentului de serviciu pentru polițiști.
Vă vom ține la curent cu orice modificare sau noutate legată de prezentul proiect, viitoarele modele ale uniformei, portul noii uniformei și articolele ce o vor compune! De asemenea, vă solicităm să ne transmiteți, punctual, opiniile dumneavoastră privind noul aspect pe care ar trebui să îl aibă uniforma de serviciu și noul regulament de purtare al acesteia, pe adresa de e-mail: sidepol@sindicatulpolitistilor.ro
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL