H.G. 985/2021 privind modificarea uniformei polițiștilor a fost publicată în M.O.

Iată, de un an de zile au avut nevoie două guverne pentru a duce la bun sfârșit o inițiativă, atât de necesară polițiștilor operativi care în 2021 încă efectuează misiuni în uniforme din 2002. Astăzi eforturile comune ale polițiștilor, sindicatelor și angajatorului s-au concretizat, iar H.G. 985/2021 a fost publicată în Monitorul Oficial pentru modificarea H.G. 1061/2002 privind stabilirea uniformei polițiștilor.

Schimbările sunt multiple și la scară largă, începând de la structura normelor de echipare, la culoare și model și până la introducerea unor articole de echipament moderne sau necesare activităților și misiunilor executare de polițiști.

? Trebuie menționate că fiind cele mai importante modificări următoarele:
1️⃣ Comercializare unor articole de uniformă în afara achizițiilor legale ale M.A.I. va constitui contravenție, fapt ce va duce până la confiscarea bunurilor comercializate.

2️⃣ Dacă în prezent există 3 tipuri de uniformă: ceremonie, reprezentare și serviciu, de azi uniforma va fi compusa din:
A) uniforma de reprezentare și ceremonialuri
B) uniforma de serviciu

❗Trebuie precizat faptul că indiferent de grad, ofițer sau agent, structura noii uniforme va fi la fel pentru toți polițiștii.
3️⃣ Referitor la culoarea noii uniforme, aici trebuie precizat faptul că pentru Poliția Română vor exista două culori ?bleumarin sau ???bleumarin în combinație cu galben verzui, rămâne de văzut în ce condiții și cum se vor purta uniformele de anumite culori.

Pentru Poliția de Frontieră și restul unităților de poliție din Aparatul Central al M.A.I. culoarea noii uniformei va fi doar ?bleumarin.

4️⃣Cele mai importante articole nou introduse sunt:
-bereta
-fesul
-jacheta
-bluza de intervenție
-costumul termic
-pantofii de intervenție
-pelerina de ploaie

5️⃣In legătură cu uniforma de serviciu, menționăm ce articolele ce o vor compune vor conține sintagma de intervenție/tactic, fapt ce ne da de înțeles că uniformele de serviciu vor fi adaptate misiunilor operative.

Ne vedem de asemenea nevoiți să răspundem celei mai arzătoare întrebări: când vom fi echipați cu noua uniformă ⁉️
Având în vederea comunicatele M.A.I., logică și parcursul legislativ dar și concluziile formate în urma discuțiilor cu factorii de decizie ai armelor, un calendar aproximativ ar fi acesta:

?
⬆️ Adoptarea și semnarea de către prim ministru a actului normativ(☑️)
↗️ Publicarea în Monitorul Oficial a H.G. (☑️)
? Redactarea, dezbaterea, adoptarea și publicarea în M.O a Ordinului m.a.i. privind compunerea și portul noii uniforme(deja se afla pe circuit proiectul)
➡️ Stabilirea modelului noii uniforme în detaliu la nivel de armă sau structură a M.A.I.(la nivelul I.G.P.R. este deja în definitivare un astfel de model)
⤵️ Stabilirea specificațiilor tehnice de produs pentru fiecare articol de uniformă în parte.(imediat după stabilirea noului model de uniformă)
? Demararea achiziției publice și echiparea efectivă a polițiștilor(un termen optimist ar fi începutul anului 2022.)

VEZI H.G. 985/2021

Așa cum anunțam acum un an în urmă, o vom face și azi, iar mesajul nostru referitor la vechea uniformă este:

LOCUL ACTUALEI UNIFORME DE SERVICIU A POLIȚIȘTILOR ESTE LA MUZEU!

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL

 

Atasamente