Legea salarizării modificată, însă nu și pentru polițiști.Salarii mai mari pentru alte categorii bugetare

Deși polițiștii au fost lăsați ”la urmă” de fiecare guvernare, de la intrarea în vigoare a legii până astăzi, fiind plătiți ”fragmentat” prin creșteri succesive, pe întinderea a 4 ani de zile, până în 2022, cu 25% / an, creșteri care de obicei sunt ”înghițite” de inflație, iar punerea pe grila corespunzătoare anexei pentru ordine, siguranță publică și apărare în 2022, va fi de fapt praf în ochi, în condițiile în care mai multe categorii de bugetari ”favorizate” de sistem, au intrat pe grilă încă de la publicarea legii, în 2017.

Denumită legea salarizării unitare, aceasta este oricum numai unitară NU. Ca să venim în sprijinirea acestei afirmații vom arăta cum președintele țării a decretat în plină stare de urgență, atunci când militarii și polițiștii sunt în prima linie cu noul coronavirus, pandemia fiind un pericol real pentru populație, o lege prin care modifică legea cadru a salarizării pentru mai multe categorii de personal bugetar.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287/ 06 aprilie 2020, a fost publicată Legea pentru modificarea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care cuprinde următoarele categorii de personal pentru care salariile vor crește începând cu luna următoare:

    • Episcop-vicar, episcop coajutor, episcop auxiliar, arhiereu-vicar – funcții de conducere din cadrul unităților de cult, considerate funcții de demnitate publică, asimilate celor de senator și deputat;
    •  Biblioteci naționale sau de importanță națională, stabilite potrivit legii, precum și Biblioteca Academiei Române sau muzee:

      • a) Funcții de conducere: Director General/ director general adjunct/ director, primesc o majorare a salariului brut cu 30%;
    • Creștere de 100% aplicată la cunatumul brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul Instituțiilor pentru studierea problemelor minorităților naționale;
    • Creștere cu 20% față de nivelul acordat în luna decembrie 2019, pentru personalul I.S.C.T.R.-Autoritatea Rutieră Română și Autoritatea Navală Română.

Medicii deja au intrat pe grilă din iulie 2017 și acum s-a anunțat de către președinte un bonus de 500 euro la salariu, pentru aceștia pe perioada stării de urgență, pentru că se află în prima linie în lupta cu noul coronavirus.

Să știți, domnule Președinte, că și polițiștii și jandarmii sunt TOT ÎN PRIMA LINIE în lupta cu epidemia care a lovit țara, pe cale de consecință și ei merită să fie puși pe grila din lege și să primească plata la nivel maxim a salariului conform Deciziei nr. 51/2019 a Î.C.C.J.

Mai mult ca oricând, acum, atât guvernanții cât și președintele și Parlamentul, trebuie să dea dovadă de responsabilitate și recunoștință pentru eforturile depuse de către această categorie de personal din sistemul de ordine și siguranță publică, în contextul în care dacă s-ar crea un blocaj în acest sistem, va fi mai rău decât dacă pleacă medicii, cu toată considerația pentru munca fiecărui angajat și specialist.

Dacă există fonduri pentru a mări salarizarea , în această perioadă, pentru categoriile profesionale menționate mai sus, cu siguranță există această posibilitate si pentru POLIȚIȘTI și JANDARMI.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL