Mărim echipa. S-a constituit SIDEPOL OLT

SIDEPOL,s-a procedat la:

-alegerea noului organ de conducere al Biroului Executiv;

-schimbarea denumirii din Sindicatul Agentilor de Poliție OLT în Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL OLT;

-adoptarea noului statut de funcționare, similar prevederilor statutare ale sindicatului central.

Conform prevederilor statutare, în urma candidaturilor depuse și a alegerilor organizate, au fost validați în funcțiile de conducere ale Biroului Executiv Sidepol OLT, următorii colegi:

1. Președinte: Agent șef  principal de poliție Alen NUȚU;

2. Președinte executiv: Agent șef de politie Doru DRAGNEA;

3. Secretar General: Agent șef  principal de poliție Victor PANĂ.

La ședința de constituire a participat și conducerea centrală a SIDEPOL, s-a prezentat proiectul organizației sindicale și demersurile efectuate până în acest moment pentru reprezentarea intereselor polițiștilor care au devenit membri ai sindicatului. Pe parcursul discuțiilor și interactiunii cu membrii organizației, s-a manifestat un interes deosebit din partea celor prezenți, pentru reformarea sistemului polițienesc în care ne desfășurăm activitatea.

Sindicatului Democratic al Poliţiştilor SIDEPOL, este o organizaţie sindicală reprezentativă, constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, afiliată la Federaţia Sindicatelor Democratice din România (F.S.D.R.) şi la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.), având membri desemnați în comisiile de specialitate de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și, implicit, o reprezentare obiectivă și eficientă a intereselor membrilor la cel mai înalt nivel.

Conform principiilor de organizare si functionare, asigurăm o platformă eficientă de comunicare, cât şi independenţă organizatorică şi financiară, SIDEPOL OLT fiind prima structură sindicală a SIDEPOL, care își obține personalitatea juridică în instanță, rămasă DEFINITIVĂ prin neapelare, la data de 24.02.2021 conform deciziei Judecătoriei Slatina.

Odată cu constituirea SIDEPOL OLT și validarea conducerii Biroului Executiv, vă puteţi înscrie în organizaţia noastră sindicală, online, la următorul link: https://sindicatulpolitistilor.ro/vreau-sa-devin-membru.html, sau prin contactarea directă a liderilor teritoriali, care vă vor acorda sprijinul necesar.

Schimbarea suntem noi!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL