Migranți prinși de polițiștii de frontieră la graniță

mijloacele de transport.

▶️ Principalele țări de origine ale migranților sunt :

– Bangladesh , Pakistan, India , Turcia , Siria , Sri Lanka și Guineea !

⏩️ Modus operandi:

▪️migranții se ascund în locuri special amenajate, improvizate în podeaua camioanelor, în compartimentele de marfă, printre paleți și produse alimentare, precum și în recipiente cilindrice acoperite de marfă sau cutii de plastic.

➡️ Scopul este acela de a ajunge fraudulos în diferite state din vestul Europei.

➡️ În sprijinul acestor activități, în punctele de trecere a frontierei, alături de poliţiştii de frontieră care efectuează formalităţile de control şi verifică autenticitatea documentelor de călătorie şi mijloacele de transport, au participat şi echipajele canine ale Poliţiei de Frontieră.


➡️ Anul trecut numărul migranților care au încercat sa treacă fraudulos frontiera de stat a României și sa ajungă în vestul Europei, a depășit 3000, observându-se o scădere semnificativă față de anul 2021, când numărul migraților depășea 6000.

➡️ Potrivit surselor noastre, sumele cerute fiecărui migrant pentru o călătorie ilegală către Vest, sunt între 2500 şi 4000 de euro .

➡️ Pentru gestionarea acestui fenomen, o importanță deosebită se acordă cooperării cu autorităţile de frontieră din ţările vecine şi din celelalte state ale Uniunii Europene, precum şi cu Agenţia FRONTEX, printr-un schimb de date şi informaţii referitoare la persoanele/grupurile cunoscute cu preocupări pe linia migraţiei ilegale.

➡️ În aceste cazuri, polițiștii de frontieră, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Sindicatul Democratic al Polițiștilor #SIDEPOL , felicită polițiștii de frontieră pentru profesionalismul de care dau dovadă pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu!

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL