Noul proiect al legii salarizării amendat de sindicat

Transmitem Parlamentului amendamentele la noua Lege a salarizării. Solicităm corectarea prevederilor care afectează polițiștii și celelalte structuri operative

Federația Sindicatelor Democratice din România (FSDR), organizație reprezentativă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, afiliată la Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), la care este afiliat si Sindicatul Democratic al Politistilor SIDEPOL a transmis Parlamentului României un set de amendamente la forma revizuită a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Propunerile formulate sunt rezultatul consultărilor purtate în ultimele luni cu reprezentanții Guvernului și al analizei comparative dintre actuala Lege-cadru nr. 153/2017 și noul proiect legislativ. Din păcate, o parte dintre propunerile susținute de organizațiile sindicale nu au fost preluate în forma revizuită a proiectului, motiv pentru care acestea au fost retransmise Parlamentului, în vederea dezbaterii și adoptării lor în procesul legislativ.

Amendamentele propuse urmăresc eliminarea inechităților salariale, asigurarea unei ierarhizări echitabile și predictibile, corelarea salarizării cu gradul real de risc și complexitate al atribuțiilor, protejarea drepturilor specifice personalului din domeniul apărării și ordinii publice, precum și creșterea atractivității profesiei în contextul deficitului major de personal existent în structurile operative.

Printre principalele propuneri formulate de FSDR se regăsesc:

  • extinderea posibilității acordării premiilor de performanță și pentru celelalte familii ocupaționale din sectorul bugetar;
  • menținerea prevederilor din OUG nr. 26/2024 referitoare la retenția și atragerea personalului;
  • recunoașterea expresă a personalului operativ care desfășoară permanent misiuni de intervenție, patrulare, ordine publică și gestionarea situațiilor de urgență în categoria personalului care poate beneficia de coeficienți suplimentari;
  • eliminarea limitelor procentuale rigide privind coeficienții suplimentari, pentru o individualizare echitabilă a drepturilor salariale;
  • majorarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau grele până la 15%;
  • introducerea unui spor de confidențialitate pentru personalul care gestionează informații clasificate;
  • acordarea drepturilor prevăzute de Codul muncii pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale.

VEZI PROPUNERILE SIDEPOL

Aceste propuneri au fost fundamentate tehnic și juridic, având la bază necesitatea menținerii unui sistem de salarizare echitabil, predictibil și adaptat realităților din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Totodată, ele urmăresc consolidarea capacității operaționale a instituțiilor, prin menținerea și motivarea personalului într-un context în care deficitul de resurse umane continuă să reprezinte una dintre cele mai mari vulnerabilități ale sistemului.

Reprezentantii FSDR și SIDEPOL vor participa în cursul zilei de 19.07.2026 la întâlnirea ce va avea loc la sediul Camerei Deputatilor cu reprezentantii PSD, cât și în continuare la dezbaterile parlamentare, unde vor susține aceste amendamente în fața comisiilor de specialitate, solicitând tuturor factorilor decidenți să adopte o lege a salarizării care să reflecte în mod real responsabilitățile, riscurile și restrângerile specifice profesiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.

În cazul în care amendamentele noastre nu vor fi acceptate, vom sustine liderilor de grupuri parlamentare să nu voteze un proiect de lege care dezavantajează angajații din sistemul de ordine publică și siguranță natională, mai ales în contextul în care mai bine de 5 ani de zile această lege nu va putea fi modificată, iar în urma calculelor efectuate de către noi, majoritatea salariilor, atât la nivel de execuție, cât si la nivel de conducere vor produce scăderi semnificative a veniturilor.

VEZI MAI JOS PROIECTUL GUVERNULUI

Anexa VI Reglementari specifice sistemul de aparare ordine publica si securitate nationala

Proiect COEFICIENTI 1-8 MMFTSS 16.07.2026 10,00

Proiect lege MMFTSS 16.07

Vă vom anunța despre stadiul discuțiilor cu partenerii sociali și vă asigurăm că nu vom accepta niciun fel de compromis care să ducă si mai mult în derizoriu munca angajaților ce fac parte din acest sistem atât de important.

Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL