OUG 1/1999 modificată. Cât s-au făcut amenzile
decizională și a promulgat ordonanța cu modificările stabilite de ei, în Monitorul Oficial.
Astfel, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 268/3 martie 2020, a fost publicată ordonanța de urgență cu modificările pe care vi le-am transmis într-un comunicat anterior. (VEZI COMUNICAT SI MODIFICARI PROPUSE)
Noua ordonanță de urgență conține o serie de prevederi printre care și cea a majorării cuantumului amenzilor prevăzute de art. 28 din OUG 1/1999, iar dacă până acum organele de ordine aplicau sancțiuni cuprinse între 100 lei și 500 lei pentru persoane fizice ori între 1000 lei și 7000 lei pentru cel juridice, iată că din data de 03.04.2020 aceste amenzi vor crește după cum urmează: între 2000 lei și 20.000 lei pentru persoane fizice 10.000 lei și 70.000 pentru persoanele juridice.
Această măsură a fost impusă de către situațiile întâlnite de către polițiști și jandarmi care constatau că indiferent de amenda aplicată chiar și maximă pentru o faptă gravă, contravenientul putea achita tot 50 de lei în 15 zile. Mai bine zis, încălcarea unor prevederi ale unei ordonanțe militare te costa o nimica toată.
De asemenea pentru a veni în sprijinul cetățenilor și pentru a fi evitate deplasările la ghișee Guvernul a luat decizia de a majora perioada valabilității documentelor pe perioada stării de urgență și încă 90 de zile după încetarea acesteia.
Totodată a fost inclusă expres și prevederea posibilității achitării jumătății din minimul amenzii în termen de 15 zile, cu toate că actul normativ preciza că sancțiunile aplicare se supun OG2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Au fost incluse și o serie de prevederi referitoarea la simplificarea valorificării de către MAI și MApN a bunurilor confiscate pe perioada stării de urgență, precum și a neaplicării normelor privind transparența decizională a proiectelor de acte normative care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări.
De asemenea observăm ”uciderea ” dialogului social, drept câștigat și recunoscut, prin ”acoperirea” celor de la conducere de necesitatea sării de urgență. De parcă dacă nu mai există consultare publică se rezolvă problema virusului.
Deși organizația noastră a transmis în termen legal propuneri la proiectul ordonanței de urgență prin care s-a propus modificarea OUG 1/1999, se pare că totul a fost făcut ”doar de ochii publicului”, pentru că reprezentanții ministerului nu au avut niciodată intenția de a respecta prevederile transparenței, neașteptând nici măcar cele 10 zile stabilite, promulgând ordonanța în monitor, după 5 zile de la postarea anunțului pe site-ul M.A.I.
Ca de fiecare dată, nu vom putea rămâne pasivi la astfel de neregului crase, mai ales din partea unei instituții a statului responsabilă cu ordinea și siguranța cetățeanului. Vom continua seria demersurilor împotriva acestor abuzuri, până când vor întelege că suntem într-un stat de drept și nu într-un stat totalitar.
Echipa Sindicatului SIDEPOL