Primii polițiști – instructori TASER din România

În perioada 07.02.2024-09.02.2024 cu ajutorul ROTMAN INDUSTRIES și a Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, compania AXON prin departamentul Axon Training a realizat o activitate crucială pentru misiunea polițiștilor din România și anume:

Certificarea primilor polițiști români ca  Instructori AXON – TASER T7

 

Acest demers a avut și are ca unic scop crearea premiselor și punerea bazelor conceptului de: deținere, mânuire și utilizare a dispozitivelor de imobilizare neuromusculară, numai după dobândirea cunoștințelor teoretice și practice care sunt indispensabile în acest domeniu.

Aceste dispozitive deținute și folosite în acest moment în peste 100 de țări din întreaga lume, mai ales în majoritatea celor din Europa, au fost create și dezvoltate de-a lungul a zeci de ani de cercetare și inovare cu singurul scop primordial, acela de a salva vieți – viețile subiecților intervenției și ale polițiștilor.

Acest tip de dispozitiv depășește limitările celorlalte mijloace neletale de intervenție aflate în dotarea polițiștilor, sporind totodată distanța de siguranță dintre polițist și subiect ceea ce duce la un plus de protecție pentru polițist.

Nu toți subiecții sunt infractori sau criminali, deși acțiunile lor pot fi extrem de violente la un moment dat, aceștia putând fi de fapt  din rândul bolnavilor psihic, persoanelor intoxicate voluntar sau involuntar, minori, ș.a.m.d. – categorii care din cauza lipsei discernământului prezintă un real pericol atât la adresa propriilor vieți, cât și la adresa celorlalți din jur.

Atât factorul politic, cât și cel decizional din cadrul M.A.I. și I.G.P.R. trebuie să găsească soluții de adoptare a unor astfel de  dispozitive neletale sau a altora similare, care să nu pună în pericol viața subiecților intervențiilor sau să le afecteze în mod grav sănătatea.

Având în vedere  cunoștințele asimilate pe parcursul celor 3 zile de pregătire intensivă și fiind în asentimentul colegilor atestați instructori TASER, putem afirma că acest tip de dispozitiv dacă ar fi în dotarea polițiștilor ar fi cel mai eficient mijloc de intimidare din dotarea polițiștilor chiar și fără a fi necesară folosirea sa.

Cursanții atestați ca instructori TASER T7 sunt recunoscuți la nivel mondial, iar pe parcursul acestor zile au fost scoase la iveală cele mai bune calități ale colegilor polițiști care au dat dovadă de deprinderi tactice, teoretice și practice, apreciate de cei doi master instructori din cadrul departamentului de training al companiei.  Cei 11 polițiști-instructori acreditați, fac parte din mai multe structuri ale Poliției Române, respectiv: ordine publică, rutieră și SAS.

Vom continua cu ”motoarele turate la maxim” sprijinirea și susținerea proiectului de implementare a acestor dispozitive, pentru că avem baza umană necesară pregătirii operatorilor, iar acești instructori au la îndemână toate abilitățile necesare pentru a realiza acest proiect cât mai eficient și sigur.

Mulțumiri speciale Rotman și Axon pentru efortul depus!

Schimbarea suntem noi!

ECHIPA SIDEPOL