Problemele de interes ale polițiștilor dezbătute la I.G.P.R.

Discuțiile au gravitat în jurul mai multor puncte sensibile care de-alungul timpului au rămas nerezolvate sau care în ultima vreme necesita o atenție sporită din partea instituției în sensul soluționării lor. În cadrul ședinței au fost abordate următoarele problematici:

1. Sporul de solicitare neuropsihică (problematică intens dezbătută de organizația noastră sindicală: Comunicat, Comunicat 2) – Conducerea I.G.P.R. a precizat că la nivelul instituției se lucrează la o modalitate de acordare a acestui spor, pe praguri, în funcție de complexitatea muncii și specificul structurii, împreună cu o fundamentare pe care să o înainteze M.A.I. în vederea punerii în aplicare și acordării sporului;

2. Aprobarea mutărilor între unități și alocare de indicatori (problematică abordată anual de SIDEPOL: Vezi ultima solicitare) – Reprezentanții instituției ne-au asigurat de faptul că au transmis deja către unități o circulară prin care s-a dispus aprobarea rapoartelor, mai ales pentru cazurile când există situații sociale și indicatori la schimb. Urmează ca până săptămâna viitoare, joi cel mai probabil, rapoartele de mutare să fie aprobate.

3. Proiectul poliției canine (punct de interes pentru noi, dovada fiind multiplele solicitări pe această temă: Vezi solicitare) –  proiectul este finalizat și se află în procedură de avizare și aprobare. Termenul este de maxim o lună. Trebuie să precizăm însă că acest proiect a fost creionat și transmis de mai multe ori spre aprobare încă din 2018. Așteptăm cu interes modificările de ordin structural, ca mai apoi să află modalitatea de organizare și funcționare, de încadrare a posturilor, de operaționalizare, de dotare, etc.

4. Proiectul structurii mobile de ordine publică (un alt punct important atât pentru instituție, cât și pentru polițiști, inițiat de un grup de polițiști: Vezi ultima solicitare) – proiectul a fost conceput cu scopul de a revitaliza concepția de organizare și funcționare a unei structuri mobile de intervenție pentru ordine publică pe principiile fostei Brigăzi de Asigurare a Ordinii Publice și Liniștii Publice, structură care a fost desființată politic în anul 1999, iar personalul specializat transferat la jandarmi. Din păcate, de atunci și până astăzi Poliția Română rămâne singura structură de poliție națională din Uniunea Europeană fără o forță mobilă de intervenție și rezervă.

5. Concepția Managementului structurilor de ordine publică (un aspect deosebit de important pentru SIDEPOL și permanent dezbătut în ședințele Poliției: Vezi ultima dezbatere) – acest document vine ca o nouă concepție de ordine publică  care va avea rolul de a abroga în tot și de a înlocui actuala dispoziție 123/2012 privind organizarea și funcționarea structurilor de ordine publică. Încă așteptăm din partea reprezentaților liniei de profil draftul concepției astfel încât să putem fundamenta propuneri pertinente necesare a fi implementate anterior adoptării acesteia.

În continuare Sindicatul Democratic al Polițiștilor ”SIDEPOL” va reprezenta un vârf de lance în lupta sindicală, luptă care se dă pentru și numai în interesul general al polițiștilor și polițiștilor de frontieră pe care îi reprezentăm. De altfel milităm permanent pentru reorganizarea și reformarea instituției, pentru eficientizarea ei, pentru dotarea și mai ales pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților din M.A.I.

Așteptăm ca întotdeauna propunerile dumneavoastră la adresa de e-mail: sidepol@sindicatulpolitistilor.ro.

Schimbarea suntem noi,

ECHIPA SIDEPOL.