Propunere legislativă pentru stimulent de risc acordat cadrelor M.A.I.

COVID-19, pe perioada starii de urgentă.

Deși forma pe care o îmbracă propunerea legislativă a celor 3 deputați face referire strict la funcționarii publici din cadrul Poliției Locale, angajați care se află sub stricta coordonare a Ministerului Afacerilor Interne în această perioadă, aceștia au omis includerea angajaților M.A.I. în forma propusă spre modificare a OUG 43/2020 pentru acordarea stimulentului de risc.

Având în vedere faptul că, angajații Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, jandarmi, pompieri) sunt prinși în toate activitățile referitoare la măsurile impuse pe perioada stării de urgență/alertă și sunt supuși riscului de infectare cu noul coronavirus COVID-19, nefiind incluși în propunerea legislativă de acordare a stimulentului de risc, organizația noastră sindicală a făcut demersuri către Consiliul Economic si Social al României și către Camera Deputaților, care este cameră decizională pe O.U.G. 43/2020 pentru acordarea stimulentului de risc si personalului M.A.I. care se află în prima linie în lupta anti-covid.

 

 

Deși organizația noastră sindicală a solicitat încă din luna aprilie a acestui an, de la faza incipientă a stării de urgență privitoare la pandemia cu noul coronavirus, acordarea acestui stimulent de risc similar angajaților din domeniul sănătății publice, reprezentanții M.A.I. au refuzat susținerea unui astfel de demers, punând în pericol viețile a mii de angajați din sistemul național de ordine și siguranță publică.

 

 

Luând în considerare toate aspectele mentionate mai sus și faptul că încă o dată polițiștii si nu numai, sunt lăsați de izbeliște, guvernanții, parlamentarii si factorii decidenți din structurile de resort dând dovadă de nepăsare, atragem atenția asupra pericolului cauzat de o eventuală blocare a activității polițienești, mai ales în aceste vremuri grele pentru toți românii, atunci când principala structura de forță în lupta anticovid a fost cea a M.A.I și personalul medical și solicităm ”aplecarea” asupra amendamentului adus proiectului legislativ pentru acordarea stimulentului de risc si personalului M.A.I., în caz contrar, toate structurile componente ale federației noastre sindicale și cu sprijinul confederației la care suntem afiliați, cât și ceilalți parteneri din structurile asociative ale Poliției Române, vom lua măsuri drastice de sanctionare a clasei politice, în special în contextul proximității alegerilor parlamentare, atunci când este atâta nevoie de acesti angajați ai ministerului.

Vă vom ține la curent cu toate demersurile pe care le întreprindem pentru asigurarea respectării drepturilor noastre, chiar dacă, primim  multe piedici!

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL