S-a constituit filiala Sidepol Frontieră Galați

Frontieră Galați.

Conform prevederilor statutare, în urma candidaturilor depuse și a alegerilor organizate, au fost validați în funcțiile de conducere ale Biroului Operativ al Filialei Sidepol Frontieră Galați, următorii colegi:

1. Președinte filială:  Neculai CRIȘAN;

2. Vicepreședinte filială:  Adrian CHIRIAC;

3. Vicepreședinte filială: Rareș Viorel ORZA;

4. Delegat sindical: Vasile CHIPĂILĂ.

Felicităm pe această cale noua conducere a filialei și dovada numărului mare de membrii înscrisi deja, ne indică faptul că vom avea rezultate deosebite, din punct de vedere profesional, pentru colegii din cadrul acestui serviciu si sectoare subordonate.

Ședința de constituire a filialei a fost prezidată de președintele SIDEPOL, Gabriel GÎRNIȚĂ, împreună cu vicepreședintele Vasile LĂZĂROI și președintele Sidepol Frontieră Maramureș, domnul Maftei TIMIȘ, care au prezentat proiectul organizației sindicale și demersurile efectuate până în acest moment pentru reprezentarea intereselor polițiștilor care au devenit membri ai sindicatului. Pe parcursul întâlnirii și interactiunii cu membrii organizației, s-a manifestat un interes deosebit din partea celor prezenți, pentru reformarea sistemului polițienesc în care ne desfășurăm activitatea.

Sindicatului Democratic al Poliţiştilor SIDEPOL, este o organizaţie sindicală reprezentativă, constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, afiliată la Federaţia Sindicatelor Democratice din România (F.S.D.R.) şi la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (C.S.D.R.), având membri desemnați în comisiile de specialitate de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și, implicit, o reprezentare obiectivă și eficientă a intereselor membrilor, la cel mai înalt nivel, cu atât mai mult la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră unde avem un număr considerabil de membrii dintre angajații acestei unități.

Conform principiilor de organizare si functionare, asigurăm o platformă eficientă de comunicare, cât şi independenţă organizatorică şi financiară.

Odată cu constituirea filialei și validarea conducerii Biroului Operativ al Filialei Sidepol Frontieră GALAȚI, vă puteţi înscrie în organizaţia noastră sindicală, online, la următorul link: ÎNSCRIE-TE AICI, sau prin contactarea directă a liderilor teritoriali, care vă vor acorda sprijinul necesar.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL