Sărbătoarea Pascală sărbătorită în prima linie de polițiști
Pentru că suntem în Săptămâna Mare, săptămâna patimilor lui Isus, ne gândim cu toții la vremuri mai bune, la vremurile pe care, până acum nu le-am prețuit. Gândurile noastre se îndreaptă către colegii noștri, cei care în această perioadă se află în prima linie a stabilirii măsurilor de ordine și siguranță publică, atât în ceea ce privește sărbătorirea Paștelui cât și în cea ce privește punerea în aplicare a prevederilor Ordonanțelor Militare emise în contextul stării de urgență.
Cu toate acestea, activitatea trebuie să meargă mai departe, în timp ce #voistațiîncasăpentrunoi, cu siguranță #noistămînstradăpentruvoi.
Trebuie să privim cu toții către zile mai bune și noi, polițiștii, să sperăm că vom avea, până la urmă, respectul muncii pe care o depunem zi de zi în folosul comunității, aceasta fiind menirea noastră.
Chiar dacă, în aceste vremuri tulburi, toată atenția a fost îndreptată către cu totul alte probleme ale societății, noi am continuat să luptăm și să facem demersuri pentru respectarea drepturilor colegilor nostri, pentru că munca sindicală nu are vacanță. Vom continua și mai departe cu aceeași înverșunare, cu același afront, pentru că nimic nu este mai presus de lege, iar dacă noi suntem cei care o aplicăm, atunci și noi trebuie să facem parte din categoria care primește și beneficiile prevăzue de legislație.
Cu această ocazie vă urăm să aveți ture usoare, fără evenimente și SĂRBĂTORI FERICITE tuturor colegilor!
Schimbarea TREBUIE să fim noi!
Echipa SIDEPOL