Se modifică ordinul privind uniforma polițiștilor

În urma acestei adrese(VEZI SOLICITARE), Direcția Generală Logistică a M.A.I. a formulat un răspuns(VEZI RĂSPUNS) tipic copy-paste, astfel încât tindem să credem că nici nu a fost citită integral solicitarea noastră. Singura mențiune demnă de a fi luată în seamă a fost aceea conform căreia proiectul de hotărâre a primit toate avizele necesare și ar fi fost trimis la Secretariatul General al Guvernului pentru demararea ultimelor formalități înainte de adoptare.

Deci, nici măcar în acest moment nu știm care e soarta proiectului noii uniforme, văzând că de fiecare dată DGL evită să dea un răspuns cert sau sigur. Aici se mai adaugă și promisiunile unor decidenți care au ”promis” schimbarea uniformei de la un an la altul, dar uite că am ajuns anul 2021 și nicio schimbare. Aceeași uniformă de nuntaș, aceleași echipamente de proastă calitate, aceea îmbinare hidoasă dintre pantofii cu toc și pantalonii la dungă cu tocul de picior tactic și vesta balistică, toate parcă făcute în batjocura polițiștilor. Nu mai vorbim de faptul că actuala uniformă aduce o serie de dezavantaje de la confort la siguranță, la care bonus, aspectul estetic este deplorabil în raport cu vremurile pe care le trăim și cu specificul misiunilor polițienești.

Însă, cu toate acestea, DGL face un pas important și a început elaborarea unui proiect de ordin de ministru al afacerilor interne pentru a pune în aplicare regulamentul de port și compunere al noii uniforme, precum și a regulilor de echipare. Asta înseamnă că, deși DGL a evitat să spună clar care este soarta proiectului de hotărâre de guvern care va schimba uniforma și va stabili noile articole de uniformă, uniforma este la un pas de adoptare. Altfel nu ar avea sens abrogarea parțiala a OMAI 236/2009 care în prezent reglementează portul actualei uniforme și adoptarea unui alt ordin pentru noua uniformă. Întrebarea este când și cum se va face această schimbare? Cert este că ambele proiecte prevăd o schimbare eșalonată a echipamentului și cu termen până la 31 decembrie 2024

 

Practic, de la momentul intrării în vigoare a HG-ului care va modifica actualul HG 1061/2002 privind stabilirea uniformei pentru polițiști și a OMAI-ului care va abroga actualul OMAI 236/2009 și va stabili noul regulament de port și compunere, precum și regulile de echipare, M.A.I. va avea la dispoziție aproximativ 2 ani să schimbe uniforma, în mod treptat, până la finele anului 2024.

Atât prin proiectul de HG, cât și prin cel de OMAI se vor schimba următoarele, cele mai importante:(VEZI PROIECTUL NOII UNIFORME)

  1. Privind articolele de uniformă
    -vor fi introduse fesul și bereta ca elemente de coifură;
    -nu vor fi însă eliminate cascheta sau căciula de blană;
    -vor fi introduse jachetabluza și pantalonii de intervențiepelerina de ploaie(în prezent se poartă doar la uniforma de reprezentare) precum și tricoul cu mânecă lungă.
    -vor fi introduși pantofii și bocancii/ghetele de intervenție;
    -va fi eliminată cravata de la uniforma de serviciu;

    -gradele, a căror formă deloc populară și slab inspirată, rămân la fel deși nu se îmbină cu o eventuală uniformă tactică;
    -ca echipament specific, dacă în prezent spre exemplu polițistul de ordine publică beneficiază doar de șepcuță, pantaloni scurți de tip bermude, tricou, fluier, acesta va putea primi o serie de echipamente precum: cagulă, costum protecție, costum camuflaj, combinezon, rucsac, vestă multifuncțională etc.  
  2. Privind croiala, designul, materialul și culorile
    -principalele culori vor fi bleumarin și bleumarin în combinație cu galben verzui;
    -despre croială și design există momentan, în lipsa unui nou model aprobat prin ordin de ministru, doar promisiunea că noua uniformă va fi tactică, modernă și practică;

    modelele de uniformă vor fi stabilite la nivelul fiecărei arme(Poliție, Poliție de Frontieră, IGI, etc.)
  3. Privind regulamentul de purtare și echipare
    -modalități clare de port și de verificare a uniformei
    -existenta a doua tipuri de uniforma pentru polițiști și elevi/studenți:
    a) uniforma de reprezentare și de ceremonialuri
    b)uniforma de serviciu
    c) de oraș pentru elevi și studenți
    d) de instruire pentru elevi și studenți
    -noi reglementări privind acordarea uniformei în natură sau a echivalentului valoric
  4. Despre material de asemenea doar avem promisiunea că va dintre cele folosite în Europa, de o calitate net superioară celor folosite în prezent.
  5. Privind aspectul juridic și legislativ
    -se vor sancționa faptele de producere și comercializare de uniforme, în afara achizițiilor MAI;

    -schimbarea cu noua uniformă se va face eșalonat până în 2024;

Organizația noastră sindicală a demarat deja primul set de propuneri la proiectul de OMAI trimis unităților de poliție spre consultare, urmând a posta în cel mai scurt timp rezultatul centralizărilor și propunerilor polițiștilor interesați să contribuie la acest demers, precum și forma finală a propunerilor transmise către DGL.

Rezumat al implicării noastre pe linia uniformelor de poliție:

 Comunicat 1 Comunicat 2 Comunicat 3 Comunicat 4 Comunicat 5 Comunicat 6 Comunicat 7 Comunicat 8 Comunicat 9 Comunicat 10 Comunicat 11 Comunicat 12 Comunicat 13 Comunicat 14 Comunicat 15 Comunicat 16

VEZI PROIECTUL DE HG 1061/2002

Vă solicităm să ne transmiteți, punctual, opiniile dumneavoastră privind noul aspect pe care ar trebui să îl aibă uniforma de serviciu și noul regulament de purtare al acesteia, pe adresa de e-mail: sidepol@sindicatulpolitistilor.ro

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL

Atasamente