Statutul polițistului va fi modificat. Vezi propunerile
Deși încă de la adoptarea formei inițiale ale acestui statut au fost identificate nereguli, ambiguități sau probleme de funcționalitate, timp de aproape 20 de ani nu au fost operate decât modificări peste modificări fără a fi luată în calcul la nivel oficial adoptarea unui nou statut adecvat și ancorat la realitatea contemporană.
Grupul de parlamentari a propus prin proiect mai multe modificări, menite să întărească autoritatea polițistului și poziția sa în sistemul social și de ordine publică, fiind reprezentantul autorității statului. Se poate considera că această inițiativă legislativă vine ca un răspuns la provocările din ultima perioadă când polițistul român este supus sfidării și bătăii de joc a unei categorii sociale care nu mai cunoaște frica de consecințele legale.
Nu putem decât să sperăm ca pe viitor polițistul român să nu mai fie supus stigmatizării fiind considerat un pionier al abuzului, în timp ce răufăcătorii își fac de cap deoarece legislația din România nu pune pe primul loc drepturile cetățenilor de bună credință și autoritatea polițistului însărcinat să apere aceste drepturi și ordinea publică.
De asemenea se observă clar cum diferențele legislative și de sistem, fac diferența dintre România și restul țărilor din spațiul European, unde dreptatea și ordinea publică, primează.
Printre care cele mai importante modificări se identifică următoarele:
- Schimbarea definiției polițistului;
- Exercițiul funcției va presupune fermitate și va beneficia de prezumția de legalitate;
- Clarificarea cu privire la drepturile bănești pe perioada delegării și a punerii la dispoziție;
- Cercetarea disciplinară poate fi urgentată, la cerere, pentru facilitarea candidării la concursuri;
- La constituirea programului de lucru al polițistului vor trebui consultate organizațiile sindicale;
- Eliminarea sintagmei ”mutarea la cererea polițistului”, ceea ce va necesita o serie de lămuriri întrucât, în prezent, această condiție limitează dreptul la compensația de chirie al polițiștilor. Orice mutare se va considera în interes de serviciu? Dacă da, orice polițist mutat va beneficia de compensația pentru chirie fără probleme?
- O serie de modificări cu privire la acordarea compensației pentru chirie.
Vezi forma integrală a proiectului de lege:
Vă vom ține la curent cu toate propunerile și dezbaterile pe amrginea acestui subiect. Puteți să ne transmiteți orice considerați oportun pe adresa de e-mail: sidepol@sindicatulpolitistilor.ro
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL