TĂIERI ȘI LA POLIȚIȘTI
După cum bine știți, Guvernul României a emis la data de 30.06.2025, Ordonanța de Urgență nr. 36 pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 613 din 30.06.2025, în care se prevde la Articolul II, că:
,,Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariații care lucrează în condiții deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare.”
Tot în același act normativ s-a mai prevăzut la articolul III că: ,,Prevederile prezentei ordonanțe de urgență intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 și se aplică până la data de 31 decembrie 2026.”
Întrucât măsurile prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 36/2025, presupun o intervenţie temporară, asupra regimului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, pentru o durată determinată, respectiv pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2025 şi 31 decembrie 2026, în scopul limitării creşterii cheltuielilor bugetare şi al încadrării în ţintele de deficit bugetar asumate de România prin angajamente internaţionale, prevederile acestui act normativ aplicându-se tuturor bugetarilor, inclusiv celor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, la data de 25.07.2025, Ministerul Afacerilor Interne, a postat, pe site-ul de transparență decizională, ,,Proiectul Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.”
Condițiile privind acordarea concediului de odihnă suplimentar acordat personalului Ministerului Afacerilor Interne care lucrează în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase sunt prevăzute în:
- Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase;
- Capitolul II din Hotărârea Guvernului nr. 1578/2002 privind condiţiile în baza cărora politistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările și completările ulterioare;
- Capitolul II din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariatilor din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare;
- art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 442/1992 privind concediul de odihnă al ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate din forţele armate, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 147 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Din cuprinsul proiectului Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, cadre militare, funcționari publici, personal contractual și soldați și gradați profesioniști) care își desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase, constatăm că acest concediu se va reduce astfel:
- a) 3 zile lucrătoare, personalul care beneficia de 3 – 4 zile calendaristice/lucrătoare de concediu de odihnă suplimentar potrivit legislației în vigoare la data de 30 iunie 2025;
- b) 4 zile lucrătoare, personalul care beneficia de 5 zile calendaristice/lucrătoare de concediu de odihnă suplimentar potrivit legislației în vigoare la data de 30 iunie 2025;
- c) 5 zile lucrătoare, personalul care beneficia de 6 sau mai multe calendaristice/lucrătoare de concediu de odihnă suplimentar potrivit legislației în vigoare la data de 30 iunie 2025.
Tot prin acest proiect de ordin se reglementează și alte aspecte specifice privind acordarea concediului de odihnă suplimentar, până la data de 31 decembrie 2026, după cum urmează:
- concediul de odihnă suplimentar se acordă potrivit legislației specifice fiecărei categorii de personal;
- persoanele care lucrează în locuri de muncă pentru care beneficiază de dreptul la concediu de odihnă suplimentar se stabilesc prin ordin/dispoziție de zi pe unitate a comandanților/șefilor unităților, ce va fi emis/emisă în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a ordinului;
- stabilirea unei norme tranzitorii referitoare la personalul care a efectuat parțial concediul de odihnă suplimentar cuvenit potrivit legislației specifice pentru anul în curs, anterior intrării în vigoare a ordinului în cauză, respectiv faptul că, la stabilirea duratei concediului de odihnă suplimentar perioada anterior efectuată se scade din durata concediului de odihnă suplimentar, pentru încadrarea în limita anuală.
Se poate observa că polițiștii pierd o zi din concediul de odihnă suplimentar în cursul anului 2025.

Sperăm ca începând cu data de 01.01.2026 să se revină la situația anterioară și să nu fim menținuți tot la acest număr de zile de concediu.
Polițiștii s-au săturat să fie mereu sacrificați, în contextual în care sunt singura categorie bugetară căreia:
- nu i se aplică legea salarizării unitare, având sporurile plafonate la anul 2009;
- norma de hrană este neactualizată din anul 2018;
- chiriile sunt neactualizate de peste 20 de ani, un polițist primind în jur de 350- 400 lei.
În situația în care parlamentarii vor decide să se atingă și de alte drepturi ale polițiștilor, în mod cert nu vom sta cu mâinile în sân și vom demara ample acțiuni de protest.
Sindicatul Democratic al Polițiștilor – SIDEPOL, luptă pentru apărarea demnității și a drepturilor polițiștilor.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL


Declaratia D230