Incompatibilități la M.A.I.- SIDEPOL cere clarificări urgente!

Sindicatul Democratic al Polițiștilor – SIDEPOL a solicitat atât Agenției Naționale de Integritate cât și Ministerului Afacerilor Interne un punct de vedere, cu privire la modul de aplicare, în cazul polițiștilor, a noilor dispoziții introduse în materia incompatibilităților prin Legea nr. 180/2026, în condițiile în care modificările legislative intrate în vigoare la 31 august 2026 pot genera consecințe directe asupra polițiștilor care își desfășoară activitatea în cadrul unor organisme și instituții internaționale precum EUROPOL, CEPOL sau FRONTEX, în baza suspendării raportului de serviciu.

Demersul organizației noastre a fost determinat de faptul că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 161/2003, au apărut interpretări diferite cu privire la incidența regimului incompatibilităților asupra polițiștilor al căror raport de serviciu este suspendat pentru desfășurarea unei activități în cadrul unui organism sau unei instituții internaționale, existând inclusiv situații în care personalului i s-a comunicat că simpla ocupare a unui asemenea post ar putea conduce la apariția unei stări de incompatibilitate.
Considerăm că o asemenea chestiune, cu impact direct asupra carierei profesionale a polițiștilor și asupra dreptului acestora de a participa la proceduri de selecție pentru posturi în structurile europene și internaționale, nu poate fi lăsată la nivelul unor interpretări administrative diferite, cu atât mai mult cu cât dispozițiile nou-introduse în Legea nr. 161/2003 trebuie analizate în corelare cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, care reglementează în mod expres suspendarea raportului de serviciu pentru desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale.

În acest context, Sidepol a solicitat să se precizeze dacă polițiștii aflați în această situație sunt considerați incompatibili începând cu data de 31 august 2026, care este temeiul juridic aplicabil în cazul încadrării individuale în organisme internaționale, dacă există o procedură de desemnare a polițiștilor care să permită aplicarea excepției prevăzute de Legea nr. 161/2003 și, mai ales, care este raportul dintre regimul misiunilor internaționale și cel al suspendării raportului de serviciu la cerere.

Totodată, având în vedere caracterul general al modificărilor legislative și faptul că acestea nu privesc o situație particulară a unei singure categorii de personal , SIDEPOL a solicitat un punct de vedere și Agenției Naționale de Integritate , tocmai în vederea clarificării modului în care sunt interpretate și aplicate noile dispoziții în materia incompatibilităților, precum și pentru a obține poziția instituției competente în domeniul evaluării situațiilor de incompatibilitate. Vezi  Adresa ANI solicitare punct de vedere.

De asemenea, SIDEPOL a solicitat Ministerului Afacerilor Interne un punct de vedere, tocmai pentru ca eventualele interpretări ale noilor prevederi să fie clarificate și aplicate în mod unitar la nivelul tuturor structurilor ministerului, fără ca polițiști aflați în situații juridice identice să primească răspunsuri sau orientări administrative diferite în funcție de unitatea în care sunt încadrați.

 

Considerăm esențial ca, înainte de împlinirea termenului de 45 de zile prevăzut de Legea nr. 180/2026 pentru persoanele care ar deveni incompatibile ca urmare a noilor reglementări, personalul vizat să beneficieze de o informare oficială, clară și lipsită de echivoc, astfel încât acesta să își poată exercita în deplină cunoștință de cauză drepturile și să poată lua eventualele decizii pe care legea le impune.

SIDEPOL nu contestă necesitatea respectării legislației privind integritatea și incompatibilitățile, însă consideră că aplicarea acesteia trebuie să se realizeze pe baza unor norme clare, coerente și corelate, iar nu prin interpretări administrative neunitare care pot genera incertitudine juridică și consecințe disproporționate asupra carierei polițiștilor.

În același timp, apreciem că este necesară clarificarea raportului dintre dispozițiile Legii nr. 161/2003 și cele ale Legii nr. 360/2002, inclusiv din perspectiva principiului corelării legislației și a necesității ca normele care reglementează statutul polițistului să fie compatibile și predictibile în raport cu normele generale privind incompatibilitățile.

Sindicatul Democratic al Polițiștilor – SIDEPOL va urmări cu atenție răspunsurile transmise de ANI și MAI și va informa membrii de sindicat cu privire la concluziile oficiale rezultate din aceste demersuri, considerând că, într-o materie care poate afecta direct cariera profesională a polițiștilor și accesul acestora la oportunități profesionale în structurile europene și internaționale, claritatea legislativă și aplicarea unitară a legii nu reprezintă o opțiune, ci o obligație instituțională.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL