Amendam proiectul legii salarizarii

FSDR SI SIDEPOL AU TRANSMIS OFICIAL PROPUNERILE DE AMENDAMENTE A NOII LEGI A SALARIZĂRII. SOLICITĂM CORECTAREA INECHITĂȚILOR DIN SISTEMUL DE APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ

Federația Sindicatelor Democratice din România (F.S.D.R.), prin Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, a finalizat și înaintat către Ministerul Muncii, Ministerul Apărarii Nationale, Ministerul Afacerilor Interne, Camera Deputatilor, Senat propunerile de modificare și amendare a proiectului noii Legi a salarizării unitare, atât cu privire la corpul legii, cât și la Anexa VI – familia ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”, precum și asupra grilei de coeficienți de salarizare.

Propunerile formulate au rezultat în urma analizei comparative dintre actuala legislație salarială și noul proiect aflat în dezbatere, precum și în urma consultărilor desfășurate cu reprezentanții structurilor operative și ai organizațiilor sindicale reprezentative.

Am susținut în mod ferm faptul că personalul din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională nu poate fi tratat identic cu alte categorii profesionale care nu se confruntă cu:

– restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale;
– obligația de intervenție permanentă;
– program de lucru imprevizibil;
– muncă operativă desfășurată în condiții de risc;
– deficit major de personal;
– solicitare fizică și neuropsihică ridicată.

Printre principalele amendamente susținute de FSDR/SIDEPOL se regăsesc:

✔ introducerea unui mecanism clar de plată a activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, cu acordarea unui spor de până la 100%;

✔ extinderea posibilității acordării premiilor de performanță și pentru personalul din celelalte familii ocupaționale, inclusiv pentru structurile de apărare și ordine publică;

✔ menținerea unor drepturi și măsuri privind retenția și atragerea personalului în sistem, prevăzute în legislația specială deja adoptată;

✔ introducerea unor prevederi distincte pentru personalul operativ care execută activități permanente de intervenție, patrulare, ordine publică, rutieră, situații de urgență și alte misiuni desfășurate în condiții de risc ridicat;

✔ introducerea unor prevederi pentru personalul care asigură continuitatea serviciului operativ permanent, în afara programului normal de lucru, ca urmare a deficitului acut de personal existent în sistem;

✔ majorarea coeficienților de salarizare din Anexa VI, în vederea eliminării dezechilibrelor și a subevaluării funcțiilor din sistemul de apărare și ordine publică în raport cu funcții similare din administrație, justiție și alte familii ocupaționale.

Poziția noastră este clară: noua lege a salarizării nu trebuie să conserve inechitățile existente și nu poate fi construită prin ignorarea realităților din teren.

Nu putem vorbi despre siguranță publică, capacitate operațională și stabilitate instituțională în condițiile în care deficitul de personal depășește în multe structuri niveluri critice, iar aceeași angajați sunt obligați să acopere permanent lipsa de personal prin muncă suplimentară, permanență și asumarea unor responsabilități suplimentare.

Vom susține în continuare toate amendamentele necesare pentru protejarea drepturilor salariale ale polițiștilor și pentru construirea unui sistem de salarizare echitabil, predictibil și adaptat realităților profesiei.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL