Apar normele privind decontul ochelarilor !

La data de 21.07.2025, pe site-ul Ministerul Afacerilor Interne, a apărut la rubrica TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ, invitația conform L52/2003, privind „Proiectul ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Normelor de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2025.”

Prin Normele de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2025, a fost stabilită procedura privind decontarea achiziţiei de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană, aplicabilă lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare, pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.

Potrivit art. 9 din Normele de aplicare, angajatorii pot emite acte administrative care să asigure punerea în aplicare a acestora. În context, proiectul de ordin vizează:

1. Reglementarea procedurii aplicabile la nivelul MAI în vederea asigurării supravegherii stării de sănătate a personalului și decontării achiziției de dispozitive de corecție speciale, în limita a 500 de lei/persoană, prin:

  • stabilirea modalității de completare a fișelor de identificare a factorilor de risc profesional, dacă, în urma evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, se constată că personalul MAI folosește în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru; 
  • stabilirea mecanismului privind efectuarea screening-ului vizual și a examenului oftalmologic de către personalul MAI;
  • stabilirea circuitului documentelor justificative pe baza cărora se efectuează decontarea dispozitivelor de corecție speciale;
  • instituirea unor aspecte cu caracter financiar-contabil.

2. Reglementarea unor norme tranzitorii referitoare la:

  • soluționarea solicitărilor de decontare a dispozitivelor de corecție speciale înregistrate în perioada de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 64/2025 și până la data intrării în vigoare a prezentului ordin;
  • modalitatea de calcul a termenului de 1 an prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. c) din Normele de aplicare a prevederilor art. V alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2025, în cazul solicitărilor de decontare a dispozitivelor de corecție speciale înregistrate în perioada de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 64/2025 și până la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

VEZI AICI ⬇️

Vă adresăm rugămintea de a ne transmite propunerile dumneavoastră cu privire la acest proiect, pentru a le prezenta în cadrul ședinței de dialog social, unde reprezentantul Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL va fi prezent !

Schimbarea suntem noi !

Echipa SIDEPOL