Norma 12B se va acorda mai multor polițiști
Întotdeauna am considerat ca sindicatul al cărui membru cotizant ești, trebuie sa te reprezinte si nu doar sa-ti încaseze cotizația fără a mișca vreun deget pentru membrii săi. Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, în momentul în care a fost sesizat cu încălcarea drepturilor polițiștilor a luat măsuri si nu a lăsat lucrurile așa.
Începând cu anul 2021, am introdus sute de procese pentru drepturile membrilor, din care, peste 60 de procese pentru norma de hrana 12b. Având în vedere că în ultimul timp mare parte din aceste procese sunt câștigate pe banda rulanta, conducerea Inspectoratului General al Politiei Romane, s-a gândit sa acorde acest drept, structurilor din cadrul său, chiar daca se apărau ca acestea nu fac parte direct din subordinea nemijlocita a acestei structuri.
Astfel, la data de 09.12.2024, a fost trimisa in teritoriu, Nota raport 837934, prin care s-a comunicat ca structurile de crima organizată, operațiuni speciale, transporturi feroviare, brigada autostrăzi si UTAI, vor fi alocate la acest drept începând cu data de 01.01.2025, pentru cei care lucrează în cadrul acestor structuri, indiferent că lucrează în ture-schimburi sau la program normal de 8 ore.
Este un prim pas spre normalitate si ne-am dori ca aceste drepturi sa fi fost alocate polițiștilor încă de la început, și să nu fie nevoie să ajungem în instanță pentru fiecare drept cuvenit.
De asemenea, urmare a Deciziei nr. 75/2024, avocații organizației noastre au identificat și alte majorări salariale care nu sunt plătite la nivelul salariului funcției de bază aflat în plată, fiind plafonate ilegal, motiv pentru care la începutul anului 2025, vom intenta un nou val de procese în vederea recuperării drepturilor restante, cât și pentru aplicarea corectă a legislației.
Pe aceasta cale, facem un apel către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a avea o întâlnire pe linia dialogului social, pentru a încerca să identificăm soluțiile cele mai bune, astfel încât statul să nu mai plătească dobândă, actualizarea cu inflația, precum si cheltuieli de judecata.
Mai mult decât atât, norma de hrană 12B așa cum este prevăzută în anexele OMAI 136/2017 (anexe secrete), este neactualizată de peste 10 ani de zile, având în acest moment valoarea de 5 lei/zi lucrată și nu se acordă tuturor angajaților din structuri, ci limitativ, discriminatoriu din punctul nostru de vedere, doar acelor angajați ce fac parte din structurile APARATULUI CENTRAL AL IGPR/IGPF.
Este inadmisibil să primești norma 12B pentru că faci parte dintr-o asociație sportivă de exemplu, fără nicio legătură cu serviciul și să nu primească polițiștii activi, operativi care își desfășoară activitatea la nivelul unităților teritoriale.
Rugăm toți colegii interesați de acest drept, pe care ar trebui să il primim fără limitări, să contacteze liderii nostri teritoriali pentru a putea fi înscrisi în actiunile viitoare sau vă puteți înscrie direct la acest link: APASĂ AICI
Schimbarea suntem noi !
Echipa SIDEPOL