Ședință azi la M.A.I. cu privire la plata S.D.S.L.
Astăzi, începând cu ora 16:30 la M.A.I. au fost invitate organizațiile sindicale pentru reluarea discuțiilor pe tema plății orelor S.D.S.L. în continuarea dialogului de până acum. La ședința de dialog social din partea M.A.I. a participat secretarul de stat Bogdan DESPESCU care a prezentat reprezentanților sindicali varianta de soluționare a problemei create de O.U.G. 156/2024 și anume:
- adoptarea unei ordonanțe de urgență care să includă un amendament de exceptare în privința angajaților sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională;
- amendamentul va conține prevederi clare cu privire la categoriile specifice de personal cărora le vor fi aplicabile, în sensul în care plata orelor S.D.S.L. se va face doar pentru polițiști și militari, fără personalul civil și la nivelul lunii noiembrie 2024;
- plata se va face de asemenea în cuantum de 75% pentru orele S.D.S.L., iar aceste ore vor fi considerate timp normal de lucru conform planificării pentru structurile operative;
- timpul lucrat peste programul normal de lucru de luni până vineri va fi considerat muncă suplimentară care va fi compensat la nivelul lunii noiembrie 2024;
- se stabilește un plafon maxim de 360 de ore suplimentare anual;
- orele S.D.S.L. nu pot depăși maxim 40% din totalul de timp planificat într-o lună;
- cu privire la orele suplimentare SDSL, adică cele în afara programului planificat, se va face doar cu aprobarea eșaloanelor superioare, sens în care se va emite un OMAI sau procedura în acest sens, iar forma de aplicare și punere în plata se va face la nivelul lunii noiembrie 2024.
De asemenea este important de precizat ca bugetul MAI nu va fi suplimentat în niciun caz.
Urmează a vă informa așa cum v-am obișnuit în timp util, eficient și corect despre demersurile sindicale pe care le facem pentru revenirea la starea de normalitate în ceea ce privește plata orelor S.D.S.L.
Schimbarea suntem noi!
ECHIPA SIDEPOL