”Tăiați statul”, NU SIGURANȚA!
Direcția măsurilor bugetare vehiculate și anunțate de Guvernul Bolojan creează o profundă îngrijorare și indignare atât a societății în general cât și a angajaților din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, in special.
Aceste măsuri sunt menite să „corecteze” deficitul fiscal, dar, în realitate, reprezintă o nouă rundă de sacrificare a acelorași categorii sociale: polițiștii, militarii, angajații din structurile de siguranță națională.
Deși se spune că trebuie să ne cunoaștem istoria, chiar și cea recentă, în scopul de a nu repeta aceleași greșeli, am ajuns ca, după ce în 2010 am fost printre primele victime ale austerității, să vedem din nou aceeași rețetă: se taie de unde se poate, nu de unde s-ar cuveni. Nu din risipa politică. Nu din privilegiile de castă. Nu din sinecurile bugetare. Se taie de la cei care poartă uniforma statului român.
Sub pretextul responsabilității bugetare, prim-ministrul Bolojan sugerează că șefii instituțiilor publice pot trimite personalul în concediu fără plată 5 zile pe lună, o măsură care nu este altceva decât o minciună sau mai degrabă un abuz, ambalată administrativ.
Pentru polițiști, această opțiune nu este legal posibilă, întrucât concediul fără plată este un drept, nu o obligație și se acordă doar la cererea angajatului.
Cu alte cuvinte, nimeni nu poate forța un polițist să stea acasă fără salariu, indiferent de contextul bugetar sau de presiuni instituționale. Acest lucru este foarte important și trebuie înțeles de toți colegii noștri.
O astfel de măsură reduce veniturile polițiștilor și militarilor cu circa 25 % lunar iar concediul fără plată nu se consideră vechime în muncă, deci afectează drepturi precum pensia, concedii medicale sau zile libere, cu excepția cazului în care se introduce o lege specială pentru a le reglementa
Deși legal polițiștii NU pot fi obligați să intre în concediu fără plată, această formulare creează o presiune instituțională care, se poate transforma în abuzuri mascate de „voluntarism”.
Considerăm că este o rușine ca, în 2025, într-un stat european membru NATO, angajații care veghează la siguranța cetățeanului să fie puși în situația de a-și pierde cinci zile de salariu lunar doar pentru a acoperi haosul bugetar creat de clientelism politic și iresponsabilitate financiară.
Pe lângă amenințarea concediilor fără plată, Guvernul a pregătit și înghețarea salariilor, blocarea promovărilor și a acordării gradelor, limitarea sporurilor, suspendarea angajărilor și chiar reduceri de posturi.
Toate aceste măsuri vor afecta direct activitatea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională care oricum erau deja afectate prin lipsa acută de personal și se va transpune în mai puțini lucrători pregătiți pe străzi, mai puțini bani pentru cei care rămân și inerent mai mult stres, mai multă muncă, mai multă umilință.
Iar în timp ce polițiștii sunt trimiși la muncă pe salarii înghețate și fără dreptul la promovare, plapuma bugetară a clientelei politice rămâne neatinsă, ca de exemplu funcționarii de lux în companii de stat falimentare, agenții inutile cu directori puși politic, posturi de consilieri fictive în administrațiile locale și centrale.
Toate aceste sacrificii nu se aplică demnitarilor, parlamentarilor, consilierilor de stat și celorlalți protejați ai sistemului care nu își pierd sporurile, nu intră în concedii fără plată, nu li se taie salariile și nici nu li se blochează promovările.
Considerăm că această formă de „reformă” în care doar clasa ,,executivă” plătește costurile crizei, în timp ce clasa decidentă rămâne neatinsă, nu este altceva decât dispreț instituționalizat.
Este cu atât mai revoltător cu cât aceste măsuri vin într-un context regional exploziv, cu un război în desfășurare la granițele României, cu tensiuni crescânde în Orientul Mijlociu și în Balcani și cu tot mai multe semnale că ne îndreptăm spre o eră a conflictelor zonale, statul român alege să lovească exact în pilonii săi de stabilitate: polițiștii și militarii.
Astfel, pe fondul acestei instabilități geopolitice, în loc să consolideze moralul și eficiența structurilor de ordine publică, în loc să întărească sistemul de siguranță națională, guvernul ne transmite că suntem dispensabili.
De asemenea observăm cum pensionarii militari sunt umiliți umiliți încă odată, dar guvernanții au pretenții ca aceștia să se sacrifice din nou în caz de nevoie, pentru apărarea țării și implicit a lor.
Pensionarii militari, rezerviștii care au servit țara zeci de ani în condiții grele, nu doar că nu și-au văzut pensiile militare actualizate cu rata inflației sau în funcție de salariile de grad ale activilor, dar acum sunt și puși să plătească contribuția CASS, deși au cotizat deja în perioada activă.
Este de neacceptat ca în loc de recunoștință și respect, statul să răspundă cu dispreț și impozite suplimentare celor care au purtat haina militară.
România nu poate fi construită pe spinarea celor care o apără, pentru că nu este normal, nu este moral și mai ales nu este sustenabil ca, de fiecare dată când vine criza, polițistul și militarul să fie primul tras pe linie moartă.
Dacă Guvernul vrea cu adevărat reformă, să înceapă cu bugetele baronilor locali, cu pensiile speciale ale celor care n-au apărat nimic, cu consilierii de lux din ministere, nu cu oamenii care asigură ordinea pe stradă sau care stau de strajă la granițele țării.
A sosit momentul să ne pregătim pentru forme ferme de protest și să adresăm un apel sincer societății civile să ni se alăture. Nu mai putem tolera tratamentul injust la care suntem supuși, devenind constant ținta disprețului din partea celor care, vremelnic, ocupă funcții publice și par preocupați mai degrabă de propriile interese decât de binele comun.
Este timpul să demonstrăm, prin unitate și demnitate, că respectul față de polițiști nu este negociabil.
Dacă această atitudine de dispreț față de instituțiile fundamentale ale statului va continua, este posibil să asistăm, în viitorul apropiat, la tensiuni sociale comparabile cu cele din alte state europene. Ce pare să se uite, însă, este că și polițiștii sunt cetățeni ai acestei țări, afectați de aceleași nedreptăți, și nu pot fi transformați în scuturi umane împotriva propriului popor.
Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL nu va accepta abuzuri și nu va permite ca profesia de polițist să fie transformată într-un teren de experimente bugetare și solicită guvernului să nu sacrifice din nou exact ceea ce statul nu își permite să piardă-autoritatea, siguranța și încrederea publică.
Schimbarea suntem noi!
ECHIPA SIDEPOL


Declaratia D230