În cursul zilei de ieri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ședință de consultare cu organizațiile sindicale privind proiectul de concepție de reorganizare a Inspectoratului de Poliție Județean Constanța în contextul ultimelor măsuri anunțate de conducerea ministerului.
La întâlnire, din partea Federației Sindicatelor Democratice din România la care SIDEPOL este afiliat, a fost prezent Adrian ILIE – secretar general-adjunct, iar din partea M.A.I., a deschis ședința domnul viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne Cătălin PREDOIU și prezidată de domnul secretar de stat Bogdan DESPESCU, alături de domnul Chestor principal de poliție Matei BENONE – inspectorul general al Poliției Române și reprezentanți ai DGMRU, DGF și alte structuri ale M.A.I.
Ședința a fost structurată pe prezentarea principalelor modificări de reorganizare structurală și funcțională a I.P.J. Constanța, menționarea propunerilor preluate de la organizațiile sindicale și cele aflate în analiza pentru viitor, precum și dezbaterea unor aspecte privind concepția de reorganizare.
Va prezentam pe scurt principalele aspecte de interes ce vor contura proiecția de reorganizare structurala și funcțională, dar si alte probleme de interes pentru polițiști, după cum urmează:
1. Din subiectele conexe propuse spre discuție:
● Vouchere de vacanța: situația e încă în analiza, pana vineri se va primi un răspuns;
● Aplicarea legii salarizării: ministerul a solicitat aplicarea integrală, însă oricât consens ar fi în Guvern, nu sunt toți de acord pe aceasta tema și urmează sa se decidă asupra acestui aspect într-un viitor apropiat.
2. Privind reorganizarea I.P.J. Constanța:
● Structural: IPJ-ul va fi structurat pe 3 piloni/componente:
○ Componenta de poliție în uniformă:
■ Rural cu cele 3 paliere:
● Post de poliție de la 2 la 6 funcții în funcție de situația Operativă și complexitatea teritoriului;
● Compartiment de patrulare cu minim 10 funcții la patrulare;
● Compartiment de judiciar;
● Se vor înființa funcții de adjunct șef poliție oraș care sa coordoneze activitatea în rural;
● Vama Veche devine Secție rurala;
● Se vor înființa 3 secții rurale noi;
● Unele posturi apropiate de oraș vor trece in subordinea Polițiilor Orășenești;
■ Urban cu:
● Reconfigurare la 4 secții urbane, o secție în port și una în Mamaia, ultimele înglobând actualele structuri independente precum cele de transporturi;
● Rutiera cu adjunct șef serviciu și ofițer coordonator pe fiecare tronson. La nivel central va fi structura de CP și cea de siguranță a traficului care va face constatări. Se vor crea posturi în județ care sa acopere zonele îndepărtate;
● Biroul Siguranță Școlară se va unifica cu Compartimentul de Analiză și Prevenire Criminalității;
● Serviciul Cabinet devine serviciul management Operativ cu Dispecerat Unic pe tot județul, SIME și Statistica cazier;
● Siguranța Transporturilor la un loc cu doua linii separate patrulare și judiciar;
● Serviciul Acțiuni Speciale cu pirotehnic, echipă de 4 negociatori și asalt + 1 adjunct șef serviciu;
○ Componența de poliție judiciară:
■ Serviciul Investigații Criminale – dispar birourile, dar se înființează doua funcții de adjuncți șef serviciu;
■ Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – dispar birourile, dar se înființează doua funcții de adjuncți șef serviciu;
■ Un singur serviciu de mediu ce va îngloba liniile de piscicol, silvic, deșeuri, arme, muniții, explozibili, etc;
■ Serviciul criminalistic:
● CFL;
● Canin(toate specializările de miros);
● Medgidia, Hârșova, Mangalia;
■ Unitatea teritoriala de căutare a persoanelor;
■ Unitatea Teritoriala de Analiza Informațiilor intra in subordinea Brigăzii Operațiuni Speciale cu suplimentare de funcții;
■ Brigada de Combatere a Crimei Organizate primește funcții suplimentare;
○ Componenta de Suport:
■ Toate serviciile suport: logistic, comunicații și informatica, financiar, resurse umane rămân servicii de sine stătătoare, dar vor fi coordonate de un director administrativ cu rol de ordonator de credite, ulterior s-a revenit la proiect și Inspectorul șef va fi ordonator de credite.(update)
● Funcțional: se vor primi 164 de indicatori din școlile de agenți de politie la promoție. In plus, se va organiza concurs/examen pentru sursa externa și se vor încadra încă 150 sau mai mulți, până la 350 de polițiști care sa fie încadrați în ianuarie. Cel târziu la 01.02 și pregătiți pana la 01.06 când începe sezonul estival. În total peste 500 de posturi ocupate, iar cei care le vor ocupa nu se vor putea muta pe durata proiectului pilot.
○ Se creează funcția de ofițer special principal operativ( care are cel mai mare coeficient) si cea de sef serviciu operativ pe lângă crearea funcției de adjunct sef serviciu și cea de director administrativ;
○ S-a mai comunicat ca după finalizarea înscrierii la Școlile din MAI, au fost înscriși un număr de 9952 candidați.
○ Fiecare dispecerat va avea alocate minim 5 funcții fără ca pe viitor sa mai existe detașări, delegări, serviciu de zi prin rotație etc.
● Logistic: simulatorul de trageri de la Câmpina va fi adus la Constanța
3. Propuneri preluate de la F.S.D.R./SIDEPOL sau care se regăsesc în planul lor deja existent:
● Compartimente specifice pe linii de muncă în mediul rural;
● Reorganizare în urban(cum a vrut ministerul, nu cum a cerut FSDR);
● Regândirea conceptului canin (tot cum a vrut MAI):
○ Toate specializările canine de miros, în afara de cei de asalt, trec la Criminalistica;
○ La Constanța nu exista câini de serviciu de patrulare și intervenție și nici nu s-ar dori să existe, aceasta specializare urmând sa rămână la jandarmi;
4. Propuneri în analiza pe parcursul pilot:
● Detașamentul Mobil pentru Intervenții de Ordine Publică(proiect pilot marca SIDEPOL) s-a înțeles ca s-ar cere dublarea S.I.A.S., dar se va analiza pe perioada pilot în vederea implementării sub o formă sau alta;
● Fuziunea Poliției cu Jandarmeria, propunere care nu face obiectul reorganizării IPJ CT, dar care e luata în calcul în cadrul unei reforme generale și e în analiza si se va discuta pe viitor.
● Serviciul Rutier: s-a înțeles greșit ca s-a cerut comasarea cu Compartimentul de Cercetări Penale cu cei care patrulează pe tronsoane, dar în cele din urma am concluzionat ca S.R. va fi format din CP și cei de la supraveghere și control trafic care vor face constatările, separat de linia de tamponări care va fi preluată de subunitățile locale;
● Comasarea structurilor de patrulare la nivel de Municipiu prin comasarea lor și scoaterea lor din subordinea secțiilor urbane (ministerul ar fi vrut, dar au existat niște impedimente. Nu e încă stabilit, iar organizația noastră va milita pentru structuri de patrulare și intervenție unice, independente organizate cel puțin la nivel de U.A.T., dar chiar și la nivel de centrul zonal).
In cursul zilei de joi, 09.11.2023 acest proiect va demara la IPJ Constanta, ocazie cu care organizația noastră sindicală va fi prezenta prin reprezentanții săi.
Schimbarea suntem noi!
ECHIPA SIDEPOL.
Un comentariu
Vor reorganizare, dar polițiștii au sporurile raportate la luna decembrie 2009. La fel, norma de hrană și norma de echipament nu sunt actualizate.
Vor reformă, dar nu ne plătesc corespunzător.
Și, apropo, cine face reforma? Despescu?! Este de vreo 10 ani în funcții înalte, de ce nu a făcut reforma poliției? A ajuns chestor cu 4 stele degeaba, nu a făcut nimic pentru polițiști.
Reforma ar trebui să înceapă prin plecarea din funcții a celor vechi.