Dialog social la M.A.I. cu ”întreruperi” și pe ”alte frecvențe”
Organizația noastră sindicală a formulat și a pus la dispoziția ministerului un set de propuneri(VEZI PROPUNERI) privind proiectul de modificare a uniformei, urmând ca în cadrul videoconferinței aceste aspecte să fie discutate și analizate. Reprezentantul sindicatului SIDEPOL participant la dezbatere, a constat că de-a lungul acestei întâlniri au existat probleme tehnice, care au pus în imposibilitate o parte din reprezentații sindicali de a își prezenta punctele de vedere și propunerile.
Pe această cale tragem un semnal de alarmă către minister ca pe viitor să nu ne mai izbim de astfel de inconveniente atunci când este organizată o dezbatere, la care vor primi dreptul la replică doar câțiva participanți, restul fiind obligați să asiste vizual. Practic, astăzi nu a existat un dialog, ci mai degrabă un monolog instituțional susținut de ”probleme tehnice” de comunicație.
Având în vedere numărul mare de păreri și observații venit din partea membrilor de sindicat și nu numai, în special a polițiștilor operativi ale căror propuneri ar trebui să cântărească ”cel mai greu” atunci când se pun în dezbatere astfel de inițiative pe seama unor proiecte ce îi vizează în mod direct, am întocmit o serie de completări cu privire la acest subiect, pe care le vom înainta astăzi către DGJ-MAI.(VEZI COMPLETĂRILE)
Subliniem importanța acestui subiect, deși s-a părut că acesta este oarecum trecut cu vederea, iar conducerea M.A.I. ar trebui să înceapă un program de feedback din partea polițiștilor operativi, atunci când se gândesc să ia niște măsuri sau hotărâri cu privire la drepturile lor, condițiile de muncă, salarizarea, pregătirea etc. Fără dialog vom asista neputincioși la blocaje de ordin profesional sau legislativ, iar în cazul de față, s-ar putea ca din dorința de a face într-adevăr o îmbunătățire a nivelului de protecție și confort pentru polițistul operativ, să se nască o inițiativă săracă în propuneri pertinente venite dinspre segmentul celor cu experiență practică și care va fi evaluat în final ca fiind un mare eșec.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL