EuroCop-reflexia SIDEPOL în Uniunea Europeana
În perioada 16-18.04.2024, în Sliema-Malta, s-au desfășurat lucrările congresului EuroCop, (European Confederation of Police), organizație care reprezintă peste 230.000 de polițiști europeni si la care Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL este afiliat, fiind un partener principal al acțiunilor comune.
Organizația noastra a fost reprezentată de dl Gabriel Gîrniță, presedintele SIDEPOL, iar în urma luării cuvântului de către acesta, conducerea EuroCop și-a asumat ca toate revendicările noastre, în beneficiul membrilor, care nu găsesc rezolvare pe plan intern, să fie promovate de către instituțiile de la Bruxelles.
De asemenea, s-au mai avut în vedere intensificarea măsurilor de combatere a violenței împotriva polițiștilor, asigurarea unor condiții optime de muncă pentru aceștia, facilitarea cooperării și a schimbului de informații între poițiile țărilor europene și s-au pus bazele cooperării în vederea punerii în execuție a unor proiecte cu finanțare europeana, atât în beneficiul polițiștilor, cât și în beneficiul societății civile deservite de către aceștia.
Printre alte subiecte de interes au fost și cele care vizează modificări statutare, respectarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept, în contextul alegerilor pentru parlamentul european care urmează și, nu în ultimul rând, introducerea unui cadru european pentru promovarea convergenței creșterii salariilor și introducerea unor acțiuni mai energice la nivelul UE pentru eliminarea decalajelor/diferențelor salariale între polițiști.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL