Polițiștii pot beneficia de facilități la credite

Partea I, Nr. 285/06 aprilie 2020.

Așa cum vă informam la emiterea ordonanței (VEZI COMUNICAT), există câteva condiții care trebuiesc îndeplinite pentru a putea beneficia de aceste facilități de suspendare a ratelor bancare. În primul rând, facilitatea se acordă pentru credite ipotecare și alte categorii de credite, altele decât cele ipotecare.

Principalele condiții sunt:

  • perioada de suspendare a ratelor cuprinsă între  lună și 9 luni, dar nu mai târziu de 31.12.2020;
  • o singură solicitare de suspendare;
  • perioada de rambursare a ratelor la dobândă, este de 60 luni;
  • nu se înregistrează rate scadente restante;
  • creditele să fi fost acordate înaintea intrării în vigoare a OUG 37/2020;
  • veniturile au fost afectate direct sau indirect de situația generată de pandemia CoVid-19;
  • veniturile aferente familiei debitorului(soț/soție, părinți și copii care locuiesc împreună cu debitorul), direct sau indirect, au fost afectate de situația pandemică actuală

 VEZI TEXTUL INTEGRAL AL HOTĂRÂRII DE GUVERN

De această prevedere pot beneficia și polițiștii, dacă prin situația contextuală a decretării stării de urgență, veniturile familiei(gospodăriei) au fost afectate și fac solicitare către creditor, conform prevederilor OUG 37/2020.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL