Impozitarea pensiilor militare, o măsură populistă sesizată la CCR

fiind transmisă la promulgare, către Președintele României.

Proiectul a fost inițiat în cursul anului trecut de către senatorul PSD, Orlando TEODOROVICI, fost ministru al finanțelor și a beneficiat de sprijinul întregii clase politice, indiferent de partid sau culoare politică, dând cu toții dovadă de populism.

Modificările vizează taxarea pensiilor cuprinse între 2001-7000 lei cu 10% și cele peste 7001 lei cu 85% pentru sumele care depășesc acest cuantum.

Deși pensiile militare sunt pensii de serviciu și nu ”pensii speciale”, în tăvălugul proximității alegerilor ce urmează, au fost toți băgați în aceeași oală de către mai marii nostri conducători de țară, care au considerat că după o viață de privațiuni în serviciul militar, acesta este tratamentul pe care această categorie profesională îl merită.

Din totalul de aproximativ 180000 pensii militare aflate în plată în acest moment, doar 5% sunt cu sume peste 10000 lei, marea majoritate a pensiilor militare fiind, în medie, de aproximativ 3500-4500 lei.

În acest context, instituția Avocatul Poporului, a sesizat la data de 18.06.2020 Curtea Constituțională a României, pentru pronunțarea unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește acest gen de taxare a pensiilor militare.

Așteptăm cu interes atât decizia CCR cât și reacția Președintelui României, cu privire la măsurile adoptate de Parlament, mai ales în condițiile în care președintele țării este și cel care este și conducătorul suprem al fortelor militare, în calitatea de președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării.

Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL