Întârzierea distribuirii noii uniforme = prelungirea acordării normei de echipare

În momentul de față Poliția Română are atribuite, în curs de atribuire și derulare loturile pentru achiziția noilor uniforme. Având în vedere acest stadiu în care se află întregul proces de distribuire a noilor uniforme către polițiști, organizația noastră sindicală a transmis către M.A.I. o adresă prin care solicităm prorogarea termenului de sistare actual până la 01.01.2023.

Aceste termen este rezonabil credem noi, având în vedere faptul că până atunci atât I.G.P.R.-ul, cât și operatorii economici se pot mobiliza astfel încât să înceapă dotarea polițiștilor cu noilor articole de echipare.

Mai mult decât atât, la nivelul M.A.I. procedura de achiziție a noilor uniforme le vizează doar pe cele de reprezentare și ceremonialuri, iar la Poliția de Frontieră de abia s-a publicat anunțul în S.E.A.P. referitor la încălțămintea de serviciu.

 

Vă vom ține la curent cu rezultatele acestui demers, sperând ca reprezentanții M.A.I. să înțeleagă necesitatea acestui proces de prorogare.

Schimbarea suntem noi!

ECHIPA SIDEPOL