Mafia lemnului ultragiază polițiștii de frontieră

zona Vârful Prislop.
La observarea polițiștilor de frontieră, șoferul camionului a plecat în viteză, deși polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea camionului în trafic, acesta și-a continuat deplasarea aproximativ 500 de metri.


Polițiștii de frontieră au solicitat conducătorului auto să se legitimeze și să prezinte documentele de însoțire a materialului lemnos, moment în care șoferul s-a închis în cabina autocamionului și a trecut la amenințări, fiind nevoiți să folosească spray-ul lacrimogen, moment în care șoferul a deschis portierele și a devenit recalcitrant. 
Din primele informații pe care le avem, s-a constatat că nu există aviz de însoțire a mărfii pentru transportul de material lemnos, la fața locului apărând o a doua persoană, care a adresat amenințări cu moartea polițiștilor de frontieră. 

În momentul în care colegii noștri au procedat la conducerea camionului spre Ocolul Silvic Vișeu de Sus, un alt bărbat, conducând un autoturism de teren, a accidentat autocamionul în mod intenționat, rezultând avarierea celor două mijloace auto. În mașina de teren se afla și o armă de tip air soft, la locul evenimentului au fost chemat un echipaj de politie din cadrul Poliției Orașului Borșa.
Un agent din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus a condus autocamionul la sediul Ocolului Silvic Vișeu de Sus, stabilindu-se că mașina era încărcată cu 9,85 mc material lemnos, continuând cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și ultraj, fiind totodată aplicată și o sancțiune contravențională pentru transport de material lemnos fără documente de proveniență.

Toată cantitatea de material lemnos a fost ridicată de către polițiștii de frontieră și predată în custodie Ocolului Silvic Vișeu de Sus.

Felicităm pe această cale profesionalismul colegilor de la Poliția de Frontieră, care pe lângă multitudinea de atribuții pe care le au, mai ales în contextul migranților din Ucraina, la granița de NE, a numărului mare de ore lucrate suplimentar și a lipsei personalului suficient pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, continuă să îsi facă datoria cu acelasi simt de răspundere.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL