Rezultatele întâlnirii cu ministrul M.A.I.
Această ședință a avut loc, în special, pe fondul solicitărilor sindicatelor(VEZI SOLICITAREA FSDR) ca urmare apariției în spațiul public a proiectului de O.U.G. privind înghețarea salariilor, fapt ce a generat o stare de revoltă și nemulțumire în rândul personalului M.A.I.
Sindicatele, prin reprezentanții prezenți la întâlnire, nu sunt de acord sub nicio formă cu prevederile proiectului de OUG care va îngheța salariile personalului din SNAOPSN, în contextul în care deja polițiștii oricum erau codașii sistemului bugetar.
Aceștia au executat neîntrerupt misiunile specifice polițienești, dar și cele asociate combaterii epidemiei de COVID 19, iar pe lângă faptul că nu au fost incluși în lista de beneficiari ai acelui stimulent, acuma primesc bonus o înghețare de salarii.
Ministrul Lucian Bode a precizat că în prezent se lucrează la mai multe variante de lucru, iar ulterior ședinței de guvern de astăzi vor fi anunțate măsurile concrete pentru polițiști ce vor fi aplicate în 2021.
La întâlnirea de azi, organizația noastră sindicală a fost reprezentată de Gabriel Gîrniță în calitate de membru titular în cadrul Comisiei de Dialog Social de la M.A.I.
Se impune precizarea că până la aplicarea acestor măsuri, în țară polițiștii și sindicatele vor organiza acțiuni de protest.
Schimbarea suntem noi!
Echipa Sidepol