Se constituie la Bacău o nouă filială SIDEPOL

şi obligaţiile pe care le au, cât şi cu privire la acţiunile întreprinse de organizaţia noastră sindicală în ceea ce priveşte reprezentarea intereselor acestora în faţa angajatorului.

Cu ocazia ședinței de constituire a filialei Sidepol BACĂU se vor organiza alegeri pentru ocuparea funcțiilor de președinte și vicepreședinți, ocazie cu care solicităm membrilor interesaţi de ocuparea unei funcţii eligibile de conducere în cadrul filialei, să-și depună candidaturile până în data de 23.02.2023, inclusiv, prin completarea și transmiterea documentației necesare, în vederea validării candidaturii.

La şedinţă se vor atinge subiecte de natură salarială şi profesională privind situația actuală pe care o traversăm, cât şi actiuni pentru îmbunătățirea condițiilor în care polițiștii își desfășoară activitatea sau demersurile efectuate în instantă pentru membrii organizatiei.

Conform principiilor de organizare si funcționare statutare, asigurăm o platformă eficientă de comunicare, cât şi independenţă organizatorică şi financiară. Ședința va fi condusă de Gabriel GÎRNIŢĂ, președintele Federaţiei Sindicatelor Democratice din România (F.S.D.R.) şi al  Sindicatului Democratic al Poliţiştilor- SIDEPOL și de alți lideri de la nivel central și local din cadrul organizației sindicale.

Pentru colegii interesaţi de susținerea demersurilor noastre şi înscrierea în organizație, o pot face completând adeziunea online, la următorul link:

VREAU SĂ MĂ ÎNSCRIU ÎN SINDICAT

Schimbarea suntem noi!

ECHIPA SIDEPOL