SIDEPOL solicită aprobarea mutărilor în Poliția Română
Promoţiile din luna aprilie, ale celor 3 școli de agenți de poliție și poliție de frontieră însumează aproximativ 2000 elevi ce urmează să fie repartizaţi în cadrul unităţilor de poliţie aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, începând cu data de 07.04.2023.
Astfel, având în vedere proximitatea finalizării studiilor elevilor celor două unităţi de învăţământ, am făcut o solicitare către Inspectoratul General al Poliţiei Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, pentru aprobarea rapoartelor de mutare întocmite de către poliţiştii care doresc să plece din unităţile actuale, către cele de domiciliu şi nu numai.
Având în vedere lipsa predictibilităţii posturilor ce urmează a fi vacantate, la nivelul Poliţiei Române și Poliției de Frontieră, cât şi dinamica de personal aflată într-o continuă schimbare în ultimii ani, considerăm că este oportună solicitarea venită din partea organizaţiei noastre sindicale şi solicităm transmiterea către unităţile teritoriale ce vor beneficia de indicatori din şcolile de poliţie, a unei circulare, prin care să se aducă la cunoştinţa managerilor posibilitatea efectuării mutărilor în condiţiile expuse mai sus, mai ales în urma discuţiilor avute cu mai mulţi şefi de inspectorate care achiesează la primirea de poliţişti cu experienţă din alte unităţi şi cedarea indicatorilor repartizaţi din promoţii.
Condiţiile legale prin care se poate efectua mutarea poliţiştilor, sunt prevăzute de Legea 360/2002 privind statutul poliţistului şi O.M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, poliţiştii interesaţi urmând a întocmi raport scris pentru efectuarea transferului, în cazul în care mutarea se va realiza la cerere sau să îşi exprime acordul în vederea mutării, în cazul în care mutarea se va realiza în interesul serviciului.
Vă vom ţine la curent cu demersul pe care l-am întreprins şi vă solicităm să ne contactaţi în cazul în care întâmpinaţi dificultăţi în realizarea acestui proces. Puteţi să efectuaţi procesul de mutare şi accesând site-ul organizaţiei noastre sindicale, sectiunea „SOLICIT MUTARE”, urmând a ne implica în acestă activitate, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL.