SIDEPOL solicită modificarea dispoziției privind utilizarea body-cam de către polițiști
Române emiterea unei dispoziții care să aducă cadrul dispozițional între normele normalității și legalității.
De-a lungul timpului polițiștii și organizațiile sindicale au sesizat de numeroase ori problema lipsei acestor mijloace de probă care să filmeze și să confere o ”siguranță” teoretică polițiștilor în cazul executării intervențiilor și desfășurării activităților polițienești, iar în anul 2017 inspectorul general al Poliției Române de la acea vreme a emis dispoziția nr. 92 din 21.09.2017 ca urmare a faptului că tot mai mulți polițiști, cu fonduri personale, au început să achiziționeze și să utilizeze astfel de dispozitive.
Aceste dispozitive și-au demonstrat repede eficacitatea polițiștii putând demonstra atât în cazul unor cercetări interne nefondate sau abuzive realitatea, iar în instanță putând întări temeinicia unui proces-verbal de constatare a unei contravenții, asta după ce au existat unele instanțe care au apreciat că pentru unele abateri nu era suficientă constatarea de către polițiști fără existența unei probe(filmări) în acest sens.
În continuarea acestui demers, după numeroase solicitări, I.G.P.R. a dispus achiziția în anul 2020 a peste 6.000 de dispozitive care au fost pe parcursul întregului an distribuite polițiștilor operativi. În acest sens și pentru crearea cadrului legal la nivelul Poliției Române a fost emisă dispoziția nr. 97 din 03.11.2020 care a stabilit un set de reguli și prevederi menite să faciliteze utilizarea camerelor de către polițiști și manipularea înregistrărilor în condiții cât de cât normale, la acea dată, de către polițiștii desemnați.
Prima neregulă constatată de către polițiști a fost cea legată de lipsa posibilității vizionării filmărilor realizate pe timpul serviciului, practic din motive tehnice dispozitivele de filmare din dotare nu au integrat un display și nici interfața necesară redării filmărilor realizate anterior, așa cum erau obișnuiți polițiștii cu dispozitivele de filmare personale.
După ce polițistul executa serviciul și filma în ”orb”, acesta preda polițistului responsabil echipamentul body-worn camera din care erau descărcate automat filmările, însă polițiștii nu aveau acces în mod direct la aplicația de gestiune a înregistrărilor aceștia având nevoia de aprobare în prealabil pentru a consulta filmările pentru a stabili anumite detalii operative pentru luarea unor măsuri legale ulterioare. O tâmpenie desigur, asta a fost și reacția pe care au avut-o polițiștii când și-au dat seama că au devenit peste noapte cameramani care nu au acces la filmările pe care le fac.
Un caz concret îl avem la o secție de poliție urbană unde PC-ul cu ajutorul căruia erau alocate dispozitivele body-worn camera și care se afla în încăperea destinată agenților de siguranță publică a fost mutat în alt birou pentru ca aceștia să nu mai aibă acces în niciun fel la filmări. Acest lucru s-a întâmplat după ce un șef care a văzut infractorii doar în filme a constatat că subordonații au acces mai facil la filmări decât are el, iar de acolo a început o întreagă epopee a abuzurilor iar dispozitivul care era menit să salveze polițiștii și să confere o siguranță atât acestora, cât și cetățenilor, a devenit un instrument de ”represiune”.
Ușor, ușor cu încălcările prevederilor G.D.P.R. și prin sfidarea oricărei logici, polițiștii au ajuns să fie efectiv urmăriți și hăituiți, fiind realizate de către acest șef zeci de rapoarte prin care aceștia au fost cercetați prealabil întrucât ba nu au folosit body-cam-ul, ba nu au purtat ”cașcheta”, ba că măsurile luate de aceștia nu au fost satisfăcătoare, etc. Astfel, polițiștii au ajuns să intre în serviciu cu teama de a nu mai fi cercetați, iar aceste cercetări au fost dispuse culmea, așa cum reiese din ultima dispoziție emisă, cu încălcarea prevederilor legii întrucât realizarea filmărilor nu era obligatorie anterior emiterii acestei dispoziții, ci doar viza anumite activități pentru care se puteau utiliza acest dispozitive.
Urmează o serie lungă de contestații și acțiuni în contenciosul administrativ pentru că în unele cazuri nu au fost de-ajuns mustrările dispuse abuziv, ci unor polițiști le-a fost efectiv ”luată pâinea de la gură” prin diminuarea salariului, în contextul în care prețurile la alimente, carburant și utilități au ”explodat”. Unii șefi abuzatori fiind imuni la orice fel de argument logic invocat de polițiști și la orice altă stare de fapt care să îi facă să înțeleagă că rolul lor nu este să facă balanța între numărul de legitimări și numărul de filmări. ci să comande și coordoneze activitatea subalternilor în conformitatea cu legea și în conformitate cu principiile unui lider de calibru.
În concluzie, I.G.P.R. prin dispoziția emisă a ”admis” tacit că până la intrarea în vigoare a acestei dispoziții, utilizarea nu era obligatorie ci doar viza anumite activități polițienești. Chiar și așa nu putem să nu constatăm faptul că această dispoziție vine să suprasolicite psihicul fiecărui polițist care nu va mai avea grijă să nu fie ultragiat, înjunghiat, împușcat sau să sufere orice altă formă de vătămare, ci va fi atent să nu care cumva să fi uitat să pornească dispozitivul body-worn camera. De ce? Pentru că noua dispoziție odată cu instituirea obligativității, vine și stabilește și cazurile când va trebui folosit, adică aproape toate. Inclusiv simpla legitimare, nu aceea care poate face obiectul unor măsuri polițienești, ci aceea când un om de bună credință este legitimat va trebui filmată.
De asemenea inclusiv deplasarea la intervențiile poliției va trebui filmată, astfel că polițiștii vor trebui să aibă grijă nu cum conduc autospecialele, ci dacă au pornit camera, pentru că altfel riscă o cercetare prealabilă.
Sindicatul SIDEPOL nu a putut rămâne impasibil la aceste sesizări ale polițiștilor, mai ales că acest caz al șefului cu apucături abuzive nu este singular, fiindu-ne semnalate mai multe cazuri de astfel la nivel național. Pe această cale am solicitat conducerii Poliției Române o modificare a dispoziției care să vină în deplină concordanță atât cu legislația incidentă, cât și cu drepturile polițiștilor care din păcate, în ultimii ani, nu prea mai contează. Sperăm ca factorii decizionali ai I.G.P.R. să dea curs solicitării și să organizeze o ședință de lucru pe această temă în urma căreia să se adopte o formă a unui set de reguli de utilizare a body-cam care să ofere atât transparență din partea polițiștilor, cât și protecție pentru aceștia în fața unor posibile abuzuri, încât să nu se dea posibilitatea săvârșirii acestora sau mai grav, scopul utilizării să nu mai fie filmarea persoanelor și intervențiilor, ci a propriilor angajați.
Așteptăm în continuare sesizările dumneavoastră cu privire la eventuale deficiențe pe această temă la adresa de e-mail: sidepol@sindicatulpolitistilor.ro.
Schimbarea suntem noi!
Echipa SIDEPOL